Acțiunea Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Botoșani s-a concentrat pe identificarea și combaterea muncii „la negru”.
Obiectivele specifice ale Inspecţiei Muncii sunt stabilite atât prin lege cât şi prin Programul Cadru de Acţiuni pentru anul 2023. Astfel, în perioada 2 – 31 mai, activitatea Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Botoșani s-a concentrat pe identificarea și combaterea cazurilor de muncă nedeclarată și luarea măsurilor care se impun pentru determinarea respectării de către angajatori a prevederilor legale referitoare la încheierea contractelor individuale de muncă.
Conducerea inspectoratului a dispus organizarea unei campanii de control la angajatorii care desfășoară activitate de transport persoane în regim TAXI.
S-au efectuat controale inopinate în teren, în mai multe intervale de timp, ocazie cu care s-au identificat patru persoane ce desfășurau activitate fără contract individual de muncă, aplicaându-se sancțiuni în valoare totală de 80.000 lei.
În toate cazurile prezentate mai sus, s-au dispus măsuri de intrare în legalitate, iar angajatorii le-au dus la îndeplinire încheind contracte individuale de muncă pentru toate persoanele identificate la muncă.