Inspectoratul Şcolar a aprobat burse mai mari pentru şcolarii botoşăneni

 

Membrii Consiliului de Administraţie au aprobat printre altele în cadrul şedinţei de luni, 7 noiembrie 2011, majorarea burselor de care beneficiază elevii silitori la învăţătură. Astfel, faţă de nivelul acestor beneficii financiare de anul trecut, în actualul an şcolar, tinerii se vor bucura de sume mai mari în urma burselor de care vor beneficia.
Potrivit conducerii Inspectoratului Şcolar Judeţean, fondurile pentru asigurarea acestor plăţi sunt alocate din bugetul municipalităţii.  „A fost stabilit cuantumul burselor pe care le acordăm în fiecare an, am considerat oportun să creştem nivelul burselor de performanţă care erau de 100 de lei lunar, cel puţin la cuantumul banilor de liceu, programului naţional Bani de Liceu pe care îl desfăşurăm, pentru a stimula performanţa şi pentru a oferi copiilor care într-adevăr au rezultate de excepţie o motivaţie în plus. Bursele de performanţă vor fi începând de anul acesta 180 de lei lunar pentru fiecare elev”, a declarat Ada Macovei, inspector şcolar general. Sume mai mari vor primi şi elevii care vor beneficia de burse de merit care au crescut de la 90 la 120 de lei, precum şi şcolarii care vor avea parte de burse de studiu şi care se vor bucura de 100 de lei, în loc de 80. O majorare a fost aplicată şi în cazul bursei sociale, a cărui cuantum de 70 de lei a crescut la 100 de lei.
Anul trecut au beneficiat de astfel de burse un număr de aproape 2.500 de elevi botoşăneni care au obţinut performanţe în procesul de şcolarizare şi care provin din familii cu o situaţie materială precară, urmaşi ai unor revoluţionari, orfani ori cu părinţi bolnavi. „Se poate constata că într-o măsură foarte mică ar scădea numărul elevilor care beneficiază de aceste burse deşi au crescut practic sumele destul de mult pentru că există un număr limitat de elevi care se încadrează în aceste categorii, iar plafoanele sunt în funcţie de bugetele locale, astfel încât cuantumurile sunt stabilite de noi, dar urmează a fi aleşi elevii în unităţile de învăţământ şi fondurile să fie alocate din conturile consiliilor locale”, a mai spus Ada Macovei. Din totalul celor care au primit burse în anul şcolar precedent, aproape 420 de elevi au beneficiat de burse de performanţă, merit sau studiu, iar diferenţa de burse sociale. (G.E.)