Inspector de la Guvern chemat să împace şefii DAJ şi APIA : „Dă-i cap în cap, habar n-am”

 

Prefectul a solicitat intervenţia inspectorului guvernamental Vasile Alecu (foto) să rezolve problema spaţiilor din clădirea în care îşi desfăşoară activitatea Direcţia pentru Agricultură Judeţeană (DAJ) şi Agenţia pentru Plăţi şi Intervenţie în Agricultură (APIA).
Între conducerile celor două instituţii există diferende privind gestionarea spaţiilor, iar Cristian Roman i-a solicitat oficialului Executivului, detaşat pe probleme agricole la Botoşani, să intervină. „Dânsul este şi nu ştiu ce le face. I-am spus dă-i cap în cap, habar n-am, până vineri îmi prezentaţi situaţia finală. Nu e normal să vină nu ştiu ce reprezentant al ministrului să ne împace pe noi cu spaţiile”, a afirmat Cristian Roman. Potrivit acestuia, DAJ ar fi trebuit să pună o anumită suprafaţă din imobil la dispoziţia APIA, conform unui act normativ în vigoare, însă transpunerea acestuia în practică s-a făcut într-un mod mai ciudat. „Acum dăm deoparte situaţia cu asociaţiile, dar există o situaţie în care Direcţia Agricolă a refuzat să pună la dispoziţia APIA, care de câţiva ani de zile a devenit cea mai importantă instituţie în România şi implicit în Botoşani. S-a solicitat intervenţia ministerului pentru aplicarea unei Hotărâri de Guvern. Deci, APIA are prin hotărâre de Guvern o suprafaţă de 200 mp şi ăsta (Cristian Delibaş – n.r.) i-a dat balcoane şi holuri: Nu e în regulă”, a mai arătat primul reprezentant al guvernului în judeţ, care a adăugat: „nu înţeleg de ce atâta îndârjire pentru câteva spaţii”.