Inspectoarea şefă, luată la rost de profesori în centrul oraşului - VIDEO

 

Discuţiile dintre prefect, şefii Inspectoratului Şcolar Judeţean şi Direcţiei Generale a Finanţelor Publice şi liderii sindicali au luat sfârşit în jurul 13:30, după aproximativ două ore. Când au auzit rezultatul – plata a 500 de lei până în aprilie – cadrele didactice au vociferat în cor.
„Este sfIdare”, „e o bătaie de joc”, „cum adică nu sunt bani, ce înseamnă expresia asta?”, au fost doar câteva dintre afirmaţiile profesorilor. Aceştia şi-au vărsat nervii pe Ada Macovei. Ea a ieşit din Palatul Administrativ şi când a vrut să se îndrepte spre maşină dascălii au abordat-o: „d-na inspector, dar nu staţi de vorbă cu noi”. Minute în şir inspectorul şcolar general le-a explicat că a făcut demersuri până la Ministerul Educaţiei şi că inclusiv băiatul său este elev şi este afectat de proteste. „Da, dar. dvs. cred că aveţi de unde să-i daţi să mănânce”, a fost una din reacţiile profesorilor. Ei nu acceptă propunerea făcută şi sunt decişi să continue protestele. În a doua zi de manifestări revendicative primarul i-a invitat la discuţii pe liderii sindicali Maria Ţiprigan şi Liviu Axinte, însă, la fel ca la Prefectură, discuţiile se poartă cu uşile închise.