Două mașini s-au izbit puternic în urmă cu puține minute pe strada Sucevei din Botoșani.
Ambele mașini circulau pe sensul de ieșire din oraș, însă una dintre acestea a virat la stânga pentru a intra în stația OMV.
Este vorba despre o mașină de teren Ford Kuga, la volanul căruia se afla o femeie, inspector școlar în cadrul ISJ Botoșani, și care în momentul manevrei a fost lovită puternic de un Audi.
În urma impactului mașina de teren a fost avariată în partea stângă, roata din spate fiind deplasată spre interior, iar celălalt autovehicul este distrus în partea frontală.
Ambii conducători auto au fost testați alcoolscopic, rezultatul fiind zero, însă urmează să li se recolteze și probe de sânge.
Deocamdată nu este clar cui aparține vina pentru producerea evenimentului rutier, însă polițiștii efectuează măsurători la fața locului, acolo unde a ajuns și un echipaj de la SOS Savencu, pentru a ridica cele două automobile.
Cei doi șoferi implicați au fost transportați la spital, însă nu aveau răni grave. Conducătorul auto din Audi acuza dureri în piept.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL: