Însoțit de o ”echipă formidabilă”, Sorescu nu mai pleacă de la CJ: Noi chiar vom câștiga - GALERIE FOTO

Duminică, în jurul orei 10:00, liberalii au ajuns la Palatul Administrativ pentru a aduce la Biroul Electoral Județean (BEJ) dosarele de candidatură la Consiliul Județean Botoșani.

 

În ciuda scandalului provocat de desemnarea candidaților, care a provocat demisii și retrageri de pe lista inițială, pretendentul la președinția CJ s-a arătat cât se poate de optimist.


”La cât de încrezători suntem și la ce echipă formidabilă prezentăm, venim cu gândul de a câștiga și de a rămâne în continuare la Consiliul Județean, de a dezvolta județul ăsta că, chiar are nevoie de dezvoltare, iar bunăstarea va veni prin dezvoltarea județului. Noi știm ce avem de făcut, am demonstrat-o, vom demonstra în continuare și la nivelul județului și botoșănenii cu siguranță vor vedea că lucrurile se vor îmbunătăți”,


Gheorghe Sorescu, candidatul PNL Botoșani la președinția CJ.


După ce a anunțat obietctivul de 50% plus 1, valabil și pentru PSD și după ce i s-a răspuns că deja se trece de sută la sută numai din două partide, Gheorghe Sorescu a răspuns: ”fiecare cu propunerile lui, noi chiar vom câștiga”.
Acesta nu a avut alături doar primari în funcție, ci și aspiranți la funcțiile de edil șef, la depunere fiind prezenți Constantin Bursuc, candidatul la Primăria Dorohoi și Mirela Saucă, pretendenta la postul de primar al orașului Săveni.
Ca și Costică Macaleți, Gheorghe Sorescu a venit cu flori la BEJ. (S.B.)

 

CITEȘTE ȘI:

Liberalii și-au depus candidaturile și la CJ cu surprize în partea a doua: Ada, Magda și cu Diaconu – LISTA COMPLETĂ