Inside in campania lui Flutur, de la piaţă şi ştrand, la inimă şi bomboane  - VIDEO

 

Botoşăneanul şi-a continuat în această săptămână periplul inopinat pe la acţiunile electorale ale candidaţilor la alegerile locale din acest an. După participarea la o manifestare a aspirantului USL la municipiu, miercuri seară am luat parte la o alta, a primarului în funcţie. Aceasta a avut loc în zona “capătului lui 1”.



O camionetă cu ceva corturi verzi a oprit la intersecţia străzii Primăverii cu bulevardul George Enescu. Acolo s-a înfiinţat rapid un punct de desfacere a materialelor de propagandă electorale a Mişcării peentru Botoşani. Fostul consilier local Constantin Costic, ajutat de alţii noi “verzi” împărţeau oamenilor ziare cu realizările actualului edil şef, de la proiectul  Cornişa la şoseaua de centură, pliante electorale şi eventual câte un pix, toate puse într-o pungă cu însemnele noii alianţei politice. Alţi adepţi ai noii alianţe electorale, unii în tricouri verzi cu sigla grupării formate din democrat-liberali, ţărănişti şi ecologişti, dădeau oamenilor strânşi acolo alte material electorale. De asemenea, pe amintita erau montate boxe de dimensiuni coniderabile la care se difuza susţinut piesa “Inima mea bate” a Cristinei Rus, imnul de campanie a Mişcării pentru Botoşani.
"Aşa e de uşor să promiţi"
Oamenii au făcut coadă la edilul şef cu tot felul de probleme, de la căldura pe care ar dori să le fie furnizată la un preţ mai scăzut la lipsa unui ştrand. “Pentru copii, să aibă şi ei unde să se scalde, unde să se ducă”, a fost cererea surprinzătoare a unei pesnionare. Un alt botoşănean avea ceva probleme cu tarabele din piaţă, iar o comerciantă ţinea neapărat să îi arate edilului şef chioşcul pe care îl deţine în locul unde întorc tramvaiele. Cea mai originală solicitare a venit însă din partea unui copil. Însoţit de bunic acesta i-a cerut primarului… bomboane. Solicitarea l-a luat pe nepregătite pe Cătălin Flutur. „O să spună cineva că dau special bomboane”, a afirmat primarul de Botoşani. În schimb atât copiilor, cât şi adulţilor, acesta le-a împărţit o mulţime de autografe pe materiale electorale, preferate fiind autocolante de mici dimensiuni cu realizări din oraş. Edilul şef a evitat să le facă promisiuni oamenilor. „Aşa e de uşor să promiţi că până la urmă, promisiunea rămâi cu promisiunea. Dacă s-a întâmplat ceva, asta trebuie văzut. Nu-mi place să fac cine ştie ce promisiuni”, le-a spus Cătălin Fluture oamenilor. El a plecat după aproximativ 20 de minute, în maşina directorului SC Modern Calor SA, Ion Diaconu.











VEZI ŞI:
 Inside în caravana lui Portariuc : Ce nu prea se vede şi nu se aude VIDEO & GALERIE FOTO









VEZI ŞI:
REPORTAJ electoral : Primar bătut din inimă cu hram, dans & Antonia – VIDEO&FOTO