Îngrijorător! În doar o săptămână 11 botoșăneni au aflat că au cancer

 

Grijile cotidiene, stresul, mediul profesional, carențele alimentare și modul de viață par a fi unele dintre cele mai frecvente cauze, care duc la apariția cancerului, susțin medicii specialiști în oncologie. Potrivit statisticilor de la Spitalul Județean Botoșani în numai 7 zile, un număr de 11 botoșăneni au fost diagnosticați cu această boală gravă.

De la începutul anului 2014, până în prezent în cadrul Secției de Oncologie a Spitalului Județean 11 pacienți au fost diagnosticați cu cancer. ”Sunt cazuri noi de pacienți diagnosticați cu cancer. De la începutul acestui an până acum sunt 11 cazuri în evidență, în doar 7 zile”, a spus Tereza Cojocaru, medicul șef al Secției de Oncologie.
Din numărul total de pacienți diagnosticați cu această boală, 9 au fost depistați cu cancer în sfera digestivă, 1 cu cancer de vezică și 1 de col uterin. Potrivit medicului specialist în oncologie unul dintre cele mai frecvente este cancerul din sfera digestivă, iar factorii care duc la apariția lui sunt carențele alimentare, modul de viață și stresul.
”În sfera digestivă e cam greu de diagnosticat, în sensul că, dacă nu deranjează nu se prezintă bolnavul nicăieri. De exemplu dacă este un cancer de esofag, simptomele pot fi: grețuri, sialoree, dacă e de stomac, vărsături, grețuri, dureri epigastrice uneori cu sângerări. Toate simptomele de genul acesta trebuie investigate și văzute de unde vin, cu investigațiile de rigoare”,
a mai spus Tereza Cojocaru.
De asemenea, specialistul a mai menționat și faptul că fiecare tip de cancer, dacă este depistat în stadiu incipient are mari șanse de rezolvare. (A.D.)
[[banner]]
CITEȘTE:
 Stranieră din Italia diagnosticată cu cancer, după banale dureri de cap