INEDIT: Doi botoșăneni ”Invinctuși” au alergat sute de kilometri pentru soldații răniți în luptă - FOTOGALERIE

Marian Belciug și Mihaela Iftime sunt doi militari voluntari din Botoșani care participă la un eveniment desfășurat la nivel național în semn de respect pentru eroismul celor care s-au jertfit pentru ţară în cel de-al doilea Război Mondial.

 

Potrivit liderului echipei Invictus din Iași, proiectul național a fost demarat la inițiativa Ministerului Apărării Naționale și a Ministerului de Interne și vrea să reediteze drumul armatei României, în eliberarea teritoriului României, din cel de-al doilea Război Mondial.
Anul 2015 este declarat an al Veteranilor de Război din cel de-al doilea Război Mondial fiind aniversate 70 de ani de la încetarea acestui război. Această ștafetă, Ștatefa Veteranilor pleacă din mai multe zone ale țării și a avut patru trasee, unele s-au terminat, altele sunt în desfășurare care vor ajunge la Carei, pe data de 25 octombrie. Atunci, pe 25 octombrie va avea loc o ceremonie la amsamblul monumental ”Glorie Ostasului Roman”, ne-a spus Marcel Coca, liderul echipei Invictus din Iași.
De asemenea, Marcel Coca a mai afirmat că: ”Vrem să conștientizăm și societatea civilă asupra respectului și prețuirii care se cuvin veteranilor, răniților , invalizilor și urmașilor celor decedați ca urmare a participării la acțiuni militare. Proiectele astea naționale încearcă să atragă foarte mulți iubitori de sport pentru că vrem să promovăm mișcarea și sportul”.


Militarii voluntari din Brigada 15 Mecanizată, care constituie grupul Invictus România – Iaşi, au luat ieri, 24 septembrie 2015 startul în „Ştafeta Veteranilor”. Sub motto-ul „Sacrificiul impune respect!”, sportivii militari au plecat în cadrul unei ceremonii desfăşurată în faţa Primăriei Iaşi, pe pietonalul Ştefan cel Mare şi au alergat, purtând Drapelul Tricolor, până la Piatra Neamţ. Acolo, sportivii au predat ștafeta altor militari ai Brigăzii 15 Mecanizate, cei din Batalionul 634 Infanterie, care vor purta ştafeta mai departe, până la Vatra Dornei, de unde o vor prelua vânătorii de munte. Ştafeta este însuşi Drapelul Tricolor şi este purtată de membrii grupului Invictus România pe patru din principalele trasee parcurse de Armata României, în anul 1944, pentru eliberarea teritoriului naţional.
 

Document