Valeriu Iftime avertizează: Voi avea o campanie dură pentru că îmi doresc un Botoșani care să continue pe drumul pro-european!

După rezultatul alegerilor din 4 mai, președintele PNL Botoșani și al Consiliului Județean a transmis un mesaj pe rețelele de socializare. 

 

 

Valeriu Iftime a formulat câteva concluzii după rezultatul primului tur al alegerilor prezidențiale. 

 

 

Totodată, a anunțat că se va implica în campania pentru turul al doilea al alegerilor prezidențiale pentru ca România și Botoșaniul să continue pe drumul pro-european. 

 

 

Redăm mai jos integral mesajul transmis de Valeriu Iftime: 

 

„Când am pășit în politică, am intrat cu acea convingere a omului nou, neatins de metehnele vechiului mod de a face politică, având curajul celui care vrea să mute munții din loc și care vrea să se lupte cu toate forțele pentru a face bine comunității căreia simțea că are multe să îi întoarcă.

Când am câștigat alegerile pentru Consiliul Județean, toate previziunile și calculele anterioare au fost date peste cap și am demonstrat că noul mod de a face politică înseamnă, printre altele, să vezi dincolo de partide și să alegi OMUL. Era limpede, în acel moment, că societatea se afla deja în mijlocul unei frământări profunde, prevestind o schimbare inevitabilă.

De când am preluat conducerea Partidului Național Liberal la nivelul județului Botoșani am încercat și încerc în continuare să îi schimb perspectiva, chiar dacă rezistența la schimbare rămâne obositor de puternică. Adevărul este că modul nou de a face politică nu este confortabil și nici accesibil pentru mulți. Implică o adaptare la realitatea mereu în schimbare și o deschidere pe care, din păcate, nu mulți o au. Îmi asum și am spus de foarte multe ori asta și la nivel național.

Rezultatul alegerilor de ieri putea fi ușor de anticipat în contextul tensiunii sociale și al nemulțumirii românilor de actualul “sistem”, așa cum îl numesc ei. Oamenii votează ghidați de propriile convingeri; să crezi că, în prezent, decidenții politici mai pot modela opiniile publicului e, iertați-mi expresia, o viziune mediocră asupra dinamicii sociale.

Alegătorii au întotdeauna dreptate, iar votul primului scrutin al alegerilor prezidențiale, trebuie să o recunoaștem, ne obligă să urgentăm o reconfigurare din temelii a scenei politice. Va fi un tur doi foarte greu, o luptă între izolaționism și drumul pro-european, iar eu, anunț de pe acum, voi avea o campanie dură, pentru că îmi doresc un Botoșani și o Românie care să continue pe drumul pro-european!”

 

Iftime, în noaptea alegerilor: Chiar suntem într-un pericol politic major / Asta este o palmă sau un pumn – VIDEO