Val de frig peste întreaga țară: Se reîntoarce iarna la munte cu lapoviță și ninsori

Administrația Națională de Meteorologie a emis prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni, intervalul 12 mai - 9 iunie 2025. 

 

Potrivit specialiștilor, vremea va fi una friguroasă la începutul săptămânii viitoare. La munte se reîntoarce iarna, cu frig, lapoviță, ninsori.  

 

ANM a emis vineri, 9 mai, prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

 

"La începutul săptămânii viitoare, vremea va fi deosebit de rece. Cerul va avea înnorãri şi temporar va ploua mai ales în Transilvania, Moldova, Dobrogea, Muntenia şi local în celelalte regiuni. La munte, la altitudini în general de peste 1300 m vor fi şi precipitaţii sub formã de lapoviţã şi ninsoare. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificãri în est şi în sud-est. Temperaturile maxime se vor încadra între 9 şi 20 grade, iar cele minime între 2 şi 9 grade, mai scãzute pe alocuri în Maramureş, Transilvania, nord-vestul Moldovei şi Dealurile de Vest, unde se va forma brumã", spun specialiștii de la Administraţiei Naţionale de Meteorologie.

 

12 – 19 mai 

 

Valorile termice vor fi mai coborâte decât cele specifice pentru această săptămână pe întreg teritoriul României, dar cu o abatere termică negativă ușor mai accentuată în regiunile nord-estice. Cu excepția extremității de est a țării unde regimul pluviometric va fi apropiat de cel normal, cantitățile de precipitații vor fi deficitare, mai ales în regiunile vestice, nord-vestice și centrale.

 

19 - 26 mai 2025 

 

Temperaturile medii vor fi ușor mai coborâte decât cele normale pentru acest interval, în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în regiunile nordice. Cantitățile de precipitații estimate pentru această perioadă, vor avea o tendință ușor deficitară în majoritatea regiunilor.

 

26 mai - 2 iunie 2025

 

Temperatura medie a aerului va avea valori ușor mai ridicate decât cele specifice pentru acest interval în extremitatea de sud a țării, iar în rest temperaturile medii vor fi apropiate de cele normale. Regimul pluviometric va fi ușor excedentar, local, în nord-vestul teritoriului, dar și ușor deficitar în regiunile sud-vestice, iar în rest va fi apropiat de cel normal pentru această perioadă, scrie observatornews.ro 

 

 

2 - 9 iunie 2025

 

 

Mediile valorilor termice se vor situa ușor peste cele specifice pentru această săptămână în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în regiunile sudice și sud-vestice. Cantitățile de precipitații vor fi ușor deficitare în vestul țării, iar în rest se vor situa în jurul celor normale pentru acest interval.

 

(FOTO - Shutterstock)