Un șofer neatent din Botoșani a băgat în spital o suceveancă

Joi, 19 februarie 2025, în jurul orelor 12:00, un bărbat de 32 de ani, din municipiul Botoșani, a produs un accident pe DN2 E, pe raza localității Vicovu de Jos.

 

El se afla la volanul unei autoutilitare pe DN2 E și a pătruns în intersecția cu DN2 H fără a acorda prioritate de trecere unui autoturism condus pe drumul cu prioritate de o femeie de 62 de ani, din comuna Vicovu de Jos, pe care l-a acroșat.

 

Șoferița a fost rănită în urma impactului și a fost transportată cu ambulanța la Spitalul Municipal Rădăuți, unde i-au fost acordate îngrijiri medicale, conform ziaruldesuceava.ro.

 

Polițiștii i-au testat pe cei doi conducători auto cu aparatul etilotest, iar rezultatele au fost negative. Ulterior, la Spitalul Municipal Rădăuți, le-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

 

Oamenii legii au întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de „vătămare corporală din culpă”.