Se cer autorizații pentru o clădire de birouri care va fi construită la Botoșani 

La acest moment investitorul se află la stadiul de depunere a documentației la Primăria Botoșani pentru obținerea Planului Urbanistic Zonal. 

 

Potrivit actelor se dorește construcția unei clădiri de birouri pe un teren situat în intravilanul municipiului Botoșani, în zona centrala, cu deschidere la strada Octav Băncilă și la strada Arcului. 

 

Suprafața totală este de aproape 300 de mp, având categoria de folosință curți construcții și fiind încadrată în subzona exclusiv rezidențială (locuințe si funcțiuni complementare) cu clădiri de tip urban. În prezent pe teren se găsesc 3 corpuri de clădire, respectiv o locuință, un garaj și un WC. 

 

Prin proiect se urmărește desființarea a două construcții și extinderea celei de-a treia pentru realizarea de spatii de birouri P+1E+M și spatii comerciale la parter.

 

 

Imobilul propus va fi realizat într-o singură construcție, cu regim de înălțime P+1E+M. În ceea ce privește organizarea spațiului interior, la parter va fi amenajat o zonă comercială, iar la nivelurile superioare vor fi amenajate spații pentru birouri. La fiecare nivel vor fi amenajate grupuri sanitare. În partea nordica a construcției va fi amenajată casa scării.

 

Oportunitatea realizării acestui proiect răspunde cererii mari de spatii pentru birouri moderne, adaptate nevoilor actuale și se pliază trendului economic din prezent, prin asigurarea spatiilor necesare desfășurării activității agenților economici”, se mai arată în documentația depusă la Primărie. 

 

Investitorul asigură locuri de parcare pe terenul studiat pentru 5 autoturisme.