Daniel David, ministrul Educației, a semnat un ordin prin care aprobă noi materii opţionale pentru anul şcolar 2025–2026.
Printre acestea se numără „Educaţie Nutriţională”, „Armonie şi expresie corporală” şi „Aventura cunoaşterii Universului”. Ordinul a fost publicat pe 9 aprilie 2025 în Monitorul Oficial, dată de la care este în vigoare, scrie antena3.ro
Potrivit Ordinului 3595/2025 al Ministerului Educaţiei, au fost aprobate şapte materii opţionale noi pentru elevii din clasele pregătitoare, primare şi gimnaziale.
Noile discipline sunt:
De asemenea, ordinul stabileşte că Direcţia generală echitate şi performanţă în învăţământul preuniversitar, Centrul Naţional de Politici şi Evaluare în Educaţie, inspectoratele şcolare şi şcolile trebuie să pună în aplicare aceste măsuri.
Programele şcolare menţionate se aplică începând cu anul şcolar 2025-2026.