Salarii în funcție de performanță: Profesorii evaluați printr-o aplicație 

Profesorii din România vor trece prin evaluări anuale, pe o platformă specială online. Aceasta va cuprinde analize ale performanței elevilor din clasele și evaluări de la colegi și directorul școlii.

 

Bani în funcție de performanță 

 

În funcție de ele, veniturile profesorilor vor fi suplimentate. Măsura urmează să fie aplicată la recomandarea Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică.

 

Evaluarea profesorilor ar trebui să ofere o imagine mai clară în ceea ce priveşte impactul fiecărui profesor asupra elevilor și va contribui la o mai bună motivare a cadrelor didactice. Autoritățile lucrează de câteva luni la această platformă, scrie știrileprotv.ro

 

Daniel David, ministrul Educației: „Am putea să avem această idee de indicatori care să aducă bonusuri şi resurse în plus, lucrăm la acest lucru, dar nu vreau să o leg de salariu, vreau să o leg de venituri suplimentare.”

Măsura este implementată la recomandarea Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică și urmărește îmbunătățirea calității educație

 

Ce spune premierul Ciolacu

 

Marcel Ciolacu, premierul României: „Profesorii din România vor fi evaluați anual de pe o platformă online, cu analize ale performanței elevilor și feedback de la colegi și directori ai școlii, toate gestionate digital. Iar aceste evaluări vor influența direct salariul dascălilor. Scopul este ca plata profesorilor să fie corelată cu performanța actului de educație.”

 

Totuși, sistemul ar putea duce la apariția unor favoruri între cadrele didactice, sau la o rivalitate nesănătoasă, spun dascălii. În plus, trebuie luat în considerare nivelul inițial al elevilor și standardele de evaluare la nivel național, sunt de părere unii profesori.