Daniel avea 26 de ani și își întemeiase o familie în comuna Albești după ce o vreme lucrase peste graniță. Era căsătorit, era perceput ca un băiat muncitor și serios și avea doi copii.
Avea însă o problemă de care nu a reușit să se vindece și care în noaptea de vineri spre sâmbătă i-a adus și sfârșitul: viteza la volan.
Tocmai din cauza comportamentului pe care îl avea în trafic rămăsese fără permis.
Aceasta nu l-a oprit însă din a continua să conducă autovehicule.
În perioada în care nu avea acest drept s-a urcat din nou la volan.
I s-a deschis dosar penal și a fost condamnat la închisoare cu suspendare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis.
Ca atare, în luna februarie a anului trecut, permisul i-a fost anulat.
Nici măcar condamnarea nu l-a determinat însă să renunțe la pilotarea automobilelor.
Iar cursa din noaptea de 25 spre 26 aprilie a fost ultima.
Se deplasa cu un Volkswagen Golf prin satul Tudor Vladimirescu și a intrat într-o depășire în mare vitează.
A acroșat autovehicul pe lângă care a trecut, iar mașina în care se afla s-a răsturnat de mai multe ori în aer.
Când autoturismul s-a dat peste cap, tânărul a fost aruncat la vreo 30 de metri distanță, într-o curte, peste niște copăcei și peste o grămadă de nisip.
Nu a mai avut vreo șansă la viață, în ciuda eforturilor depuse zeci de minute de echipajul medical pentru a-l readuce la viață.
Tragedia a fost surprinsă de o cameră de supraveghere, imaginile cu tânărul cum zboară fiind realmente șocante.
FOTO: Facebook/Florin Țugui- Suceava Pe Net
Accident în noaptea de Înviere la Vorona: Șofer cu alcoolemie record, reținut de poliție