Pacienții care se cer transferați la spitale din alte județe au și un contra-balans.
Un medic șef de secție de la Spitalul Județean Mavromati a povestit că a avut pacienți care au cerut ajutor la Botoșani, după ce s-au tratat în străinătate.
Medicul Tudor Sîrbu conduce Secția de Chirurgie Plastică și Reparatorie din cadrul Spitalului Județean Mavromati.
A povestit că a avut un pacient care s-a întors la Botoșani din Olanda, unde plecase la muncă. Avea o problemă chirurgicală la o mână.
Tudor Sîrbu, medic șef Secția de Chirurgie Plastică
„Mai vin pacienți care lucrează peste hotare, au fost operați, au avut un accident. De curând avusesem pe cineva care a fost operat prin Olanda, a fost la Iași și a avut o intervenție acolo și apropo de încrederea în spital a venit și aici (n.r. la Botoșani.) A auzit că se poate face și aici, a fost tratat. Accidentul inițial a fost în Olanda, a fost tratat și în Olanda și până la urmă a ajuns și la noi și a fost operat, avea un traumatism de mână. Adică mici semne de încredere sunt.”
Traumele la mâini sunt cel mai des întâlnite la Botoșani și sunt cauzate în principal de accidente de muncă.
Sunt bărbați care să rănesc cu diverse unelte de muncă, de la topoare până la aparate electrice, precum flexul.
Tudor Sîrbu, medic șef Secția de Chirurgie Plastică
„Pacienții care vin au mai fost în serviciul nostru cu traume ale membrilor, de obicei chirurgia mâinii. Mai puțin reconstrucție secundară, adică la ceva timp de la traumatism pentru că aici se merge pe principiul că se face de la început tot ceea ce se poate cât mai bine și atunci probabil că rezultatele sunt mai bune. De principiu, ne ocupăm cu trauma acută mai mult.”
La Botoșani nu sunt efectuate la acest moment replantări de membre, o intervenție extrem de complexă care se face doar în centre universitare.