În urmă cu aproximativ o săptămână municipiul a fost străbătut de un val de panică după ce două avioane militare au survolat orașul.
În cursul zilei de astăzi din nou, pe cer au fost observate două aparate de zbor, de culoare albă de această dată și care împrăștie un praf de culoare roz.
Instituțiile de la Botoșani nu au cunoștință despre aceste avioane și nici Primăria nu confirmă că ar fi vorba despre o eventuală acțiune împotriva insectelor.
Zborul nu este nici în atenția celor de la Inspectoratul General al Aviației Române (IGAV) care au transmis că, cel mai probabil astfel de avioane obțin autorizații de zbor de la Autoritatea Aeronautică Civilă.
Doar că la cea din urmă instituție programul de lucru cel mai probabil s-a terminat pentru că la apelurile telefonice nu răspunde nimeni.
Nu este exclusă însă varianta ca aceste avioane să aparțină unui operator privat care organizează evenimente de genul „Gender Reveal”, adică „află sexul copilului”. Iar în cazul de față să fie evident, vorba despre o fetiță.
Însă în actualul context politic și social, astfel de imagini întăresc ideile conspiraționiste și pe alocuri stârnesc panică printre unele persoane care se gândesc la potențiale substanțe toxice care sunt împrăștiate în aer.