Laude în versuri pentru botoșănenii muncitori: Este cea mai veche preocupare a românilor, dăinuie de peste 2.000 de ani VIDEO 

Ioan Vacaru Opriș este profesor – academician la Academia de Științe Agricole și Silvice și este nelipsit de la Târgul Regional care are loc în fiecare primăvară la Botoșani. 

 

A avut un discurs la deschiderea evenimentului care pe alocuri a emoționat.

 

Ioan Vacaru Opriș, reprezentant Academia de Științe Agricole și Silvice

„Este o deosebită plăcere pentru mine să particip la acest eveniment. Și aș vrea să vă citesc dvs acest motto care aparține marelui Octavian Goga.”

 

"Oierii în veci nu pier,

Fiindcă lor,

Pământul sfânt li-e tată 

și frate,

Soarele din cer" 

 

Ioan Vacaru Opriș, reprezentant Academia de Științe Agricole și Silvice

„Oieritul este cea mai veche preocupare a românilor, dăinuie de peste 2.000 de ani. Ceea ce se petrece aici în acest colț de țară este, într-adevăr, minunat și nu este un colț de țară care nu trezește interes. Vreau să vă reamintesc că, înainte de Revoluție, era o revistă de statistică în care se spunea că Botoșaniul este în triunghiul inteligenței românești, care cuprindea județele Botoșani, Suceava, Iași, Neamț. Este o concentrare de spirit. 

 

 

Și de asemenea a dus la superlativ munca cercetătorilor de la Popăuți și mai ales rezultatele obținute de această echipă. 

 

Ioan Vacaru Opriș, reprezentant Academia de Științe Agricole și Silvice

„Nu întâmplător aici s-a înființat o stațiune experimentală zootehnică. Cert este că Stațiunea de la Popăuți este foarte apreciată în cele mai înalte medii, este foarte apreciată la nivelul academiei. Personal, de peste 50 de ani, am fost prezent aici, la Popăuți, ca student și în alte situații. Evoluția stațiunii este pur și simplu impresionantă, iar ce s-a făcut în ultimii ani este incredibil pentru timpurile noastre. Noi nu avem în România o altă stațiune experimentală zootehnică care să fie modernizată și continuă să se modernizeze stațiunea de la Popăuți.”

 

Discursul integral poate fi urmărit în video atașat mai jos