Poet, prozator și publicist, Constantin Iftime este inițiatorul Muzeul Vieții Cotidiene în Comunism, amenajat în Centrul Vechi. Este un bun cunoscător al spațiului ex-sovietic, realizând inclusiv un interviu cu ultra-naționalistul Vladimir Jirinovski, fost deputat, avocat și vicepreședinte al Dumei de Stat din Rusia între 2001 și 2011. În ultimele două luni și jumătate a locuit în Olanda, luând contact atât cu civilizația occidentală, cât și cu românii care lucrează acolo.
- Domnule Iftime, ați locuit vreo două-trei luni în Olanda, voiam să vă întreb cum se vede de acolo, din Europa Occidentală, ceea ce se întâmplă în România de câteva săptămâni, de câteva luni?
- Vreau să spun că am urmărit chiar îndeaproape în timpul acesta politica. În schimb, olandezii nu sunt atât de interesați de zona asta estică. Ei au și ei problemele lor, dar nu au probleme mari economice. Nici la noi nu sunt mari probleme, chiar am văzut. Nu sunt mari probleme economice, noi le agravăm, România stă foarte bine, vă spun. Cel puțin la aspectul ăsta, orașe, magazine, oameni. Acolo lumea lucrează, am văzut, folosește mijloacele astea de transport în comun, autobuzele, folosesc trenurile, trenurile sunt aglomerate. Nu-i ca la noi. La noi este o societate un pic pretențioasă, mai pretențioasă decât câte resurse avem. Dar din punctul meu de vedere, România arată foarte bine. Olandezii nu știu mare lucru despre România, nu-i interesează Estul, ei mai degrabă sunt interesați de străinii care sunt acolo, aici este o problemă, exact ca America, vor să-i scoată într-un fel. Dar să știți, am văzut, am fost la manifestații, am și scris, am fost la manifestații de Stânga, am fost la manifestații cu palestinieni pe război, am fost la manifestații pe probleme din America de Sud. Sunt foarte deschiși. Numai că spațiile lor sunt limitate. Adică nu-i ca la noi, ia foc. Acum, de exemplu, la noi fenomenul politic a aprins România. Pur și simplu, România este ruptă în două. N-am simțit acolo. Olanda este extremistă în momentul de față, este împotriva imigranților, dar nu este în foc așa ca la noi, ca la răscoală. Adică la noi este în foc, ca la răscoală. Se pare că asta e, cum se spune, mentalitatea noastră. Încă n-avem această judecată a fenomenului politic. Și să credem că o luăm de la zero?!
Nu poți să iei lucruri de la zero. Adică trebuie să ai o continuitate și o stabilitate. De fapt, ăsta este adevărul. Deci dacă vrei să stabilești un adevăr, ăsta este. Care este continuu și constant. Noi dacă întoarcem roata și spunem să vină altceva, permanent - noi suntem așa obișnuiți, să vină altceva - înseamnă că nu știm ce înseamnă un adevăr. Un adevăr despre viață. Pentru că oricum ar sta lucrurile, ar trebui să continuăm un lucru la care noi am lucrat. Am lucrat de 30 de ani. Am lucrat de 30 de ani pentru un proiect. Un proiect de țară extraordinar, un proiect de țară care ne ducea spre Europa. România care fusese stagnată, înghețată într-un fel, mai ales în ultimii ani ai lui Ceaușescu. Și trebuie să spunem oamenilor, să spunem așa: vrei să stai lângă un om bogat sau lângă un om sărac? La omul bogat mai iei ceva, iei mentalități, nu știu ce. Noi avem ideea asta continuu în cap, că ne exploatează. Bine, așa am fost noi obișnuiți. Există un mecanism, cum ar veni, dar nu se numește exploatare, se numește colaborare. Colaborezi cu un om care, de exemplu, este foarte dezvoltat, colaborezi cu Franța, cu Germania, și desigur că ea, fiind o țară puternică, fiindcă te agreează să fii lângă ea, poate că îți impune condiții. Dar nu îți impune condiții de forță. Deci trebuie să vii cu argumente, trebuie să vii cu proiecte și din punctul ăsta de vedere România este foarte bine primită și nu știu de unde vine această idee că românii nu sunt tratați bine sau sunt văzuți rău. Nu! Aici este o chestiune care trebuie să o discutăm. Cu oamenii care au plecat la muncă. Aici este o chestiune unde, într-adevăr, lucrurile au fost scăpate din mână. Românii au fost tratați ca persoane de mână a doua. Asta e adevărat. Au lucrat fără contracte, au lucrat cu contracte proaste.
- Nu i-a obligat nimeni să plece din țară.
- Nu i-a obligat nimeni, dar situația a fost de așa natură.
- Da, dar uitați că noi am rămas. Am rămas să muncim aici în România, să plătim taxe și impozite în România.
- Ai dreptate, dar trebuie să spunem un lucru. Dacă am intrat în libertate, trebuie să respectăm opțiunea. A fost opțiunea lor să plece.
- Despre asta vorbeam. A fost opțiunea lor să plece. Nu i-a fugărit nimeni.
- Nu i-a fugărit nimeni. Și aici, dacă vrem să spunem, sunt multe argumente. Și este argumentul ăsta: România a primit de la Uniunea Europeană. Și, într-adevăr, toate lucrurile astea cu bani, cash, care s-au făcut. S-au făcut șosele, s-au făcut școli, s-au făcut săli de sport, peste tot apar banii ăștia veniți din proiecte europene. Noi am venit și noi cu contribuția noastră. Dar, într-adevăr, exact cum spui tu, am pierdut 3,5 milioane de români care erau foarte calificați, pentru că acolo nu intră oricine la muncă. E falsă ideea că, în afară de hoți și de ce știm și noi... Într-adevăr, avem și un coeficient foarte ridicat de hoți.
- Domnule Constantin Iftime, dacă ne uităm pe toate statisticile reale, România nu a dus-o niciodată atât de bine ca acum. Dar oamenii aceștia tot nu se mai întorc din străinătate. L-au votat pe Băsescu și au spus că și-au luat țara înapoi. Nu s-au întors. L-au votat pe Iohannis și au spus că și-au luat țara înapoi. Nu s-au întors. Acum l-au votat pe Georgescu, îl votează pe Simion ca să-și ia țara înapoi. De câte ori trebuie să-și mai ia țara înapoi ca să se întoarcă și ei în România?
- Din punctul meu de vedere, nu o să se întoarcă. De ce nu o să se întoarcă? Pentru că s-au obișnuit cu un trai mai bun, să știți. Mediul este mai bun. Adică nu e mediul din România. Mediul în România este agresiv. E agresivă și administrația. Dar așa a fost, așa este peste tot. Să știți, nu e numai la noi. Eu m-am întâlnit cu polonezi acolo și Polonia să zicem că este mai avansată. La fel, au aceleași condiții de muncă. Ăia nu o să vină, nu o să vină mulți. Din punctul meu de vedere, cei care sunt un pic împotrivă sunt oameni care nu sunt săraci. Să știți, săracii nu fac aceste lucruri. Săracii au mintea pe...
- Asta spun și eu, că aici nu este un vot generat de sărăcie. Este o frustrare generală.
- Asta este o frustrare generală, este o frustrare într-un fel. Aici este miezul, cum s-a spune, un grup de forță, care are o situație cât de cât bună, să știți. Ei au trimis bani acasă și au făcut case frumoase. Dar stau acolo. Sau au copii, nu știu ce. Și într-un fel, ei nu sunt nici în car, nici în căruță, să știți. Bine stabilit. Pentru că nu-i locul lor nici acolo, acasă. Acasă este aici.
- Da, știu că am văzut la un moment dat un film foarte interesant cu Sergiu Nicolaescu, care în tinerețea lui era jucat de Dan Bittman și își petrecea o parte din timp la Paris, o parte din timp la București. Și la un moment dat l-a întrebat cineva: până la urmă, unde îți place cel mai mult? Și el a zis: cred că cel mai mult îmi place pe drum. Fiindcă drumul înseamnă speranță și așteptarea unui nou început.
- Da, e frumos spus. Dar totuși, locul unde te simți cel mai bine este acasă. Asta e limpede. Și în momentul de față este acest grup de forță, un pic revoltat, care, cum ar veni, cum s-a și spus, o fac din invidie. Apare și invidia asta, că voi stați acasă. Ia să facem noi ceva să nu mai fie chiar așa bine acasă. Ia să vă zguduim un pic pe voi, cei de acasă.
- Aproape că nu este familie, cel puțin aici, în Botoșani, care să nu aibă cel puțin un membru plecat în străinătate. Sunt oameni care sunt plecați de 10, 15, 20, 25 de ani și care revin acasă, cum îi spuneți dumneavoastră, odată la 2, 3, 4 ani câte 4, 5 zile și atât.
- Da, dar acolo să știți că nu stau ca acasă. Acolo stau în focul muncii.
- Și noi muncim aici, în România.
- Asta e adevărat. Că aici, cum noi nu ne putem duce în afară și suntem lipiți de un loc de muncă și acolo sunt lipiți de un loc de muncă. Și partea lor frumoasă este când vin acasă, că vin în concedii, vin cu bani cât de cât, banii sunt mai mulți aici decât în străinătate, adică prețurile sunt mai mici, se bucură, au așa un sentiment al unei personalități împlinite. Asta e adevărat. Și atunci, când se duc acolo, au o anumită frustrare. Din punctul ăsta, această problemă trebuie rezolvată. Nu știu dacă s-a propus într-un fel ca cei care sunt în afară, care nu cunosc cât de cât lucrurile din România, să fie scoși de pe listele astea electorale și să judece țara cei care sunt înăuntru. Poate că este firesc.
- Asta mă întrebam și eu. De ce oameni care nu contribuie la economia României, nu contribuie la dezvoltarea țării -lăsându-i deoparte pe cei care trimit bani și fac case, dar nu toți fac asta - trebuie să decidă pentru niște oameni care aici trăiesc zi de zi, aici plătesc taxe și impozite, aici își fac concediile în mare parte.
- Pe dreptate. Ei vin din afară și îți strică ție lucrurile pe care tu le organizezi cu multă greutate și cu mult efort. Adică muncesc, depun efort, așa este, în ritmul ăsta mai greoi, mai prost plătit decât acolo, dar și salariile au mai crescut. O problemă ar veni la cei în vârstă, dar au capul pe umeri, să știți. Oamenii care sunt în vârstă și care au trecut, au muncit ani întregi, deși au o situație mai proastă, eu am văzut că au capul pe umeri. Adică sunt mai chibzuiți și te citesc, citesc o realitate. Au văzut mai mult decât un pic de foc de paie. Dar, am zis, altă problemă care trebuie să o ridicăm este ceea a educației. Din nefericire, după 90, s-a pus mai puțin accent pe educație. S-a spus așa: vine o vreme a muncii intense, vine o vreme a implicării în muncă, a activității, să fie activ. E de ajuns. Ai niște bani, ai salarii și te-ai împlinit. Din păcate se vede că nu. Calitatea vieții nu crește numai cu niște bani în buzunar. Calitatea vieții crește și cu niște studii făcute.
- Educație, exact. Și dacă ne uităm la comentariile pe care le avem noi la știrile politice, dar și nepolitice, că este o nebunie acum, în România, trei sferturi sunt scrise de niște oameni care, să-mi fie cu iertare, nu cunosc limba română.
- Vedeți? Asta este! Deci, asta este o problemă. Deci, când trebuie să apreciezi pe cineva... Vezi, pe vremea lui Ceașcă, să zicem, ne întoarcem la Ceașcă, pe vremea lui Ceașcă, calitatea ți-o dădea calitatea ta ca om educat. Sigur, mai era și calitatea dacă intri în ierarhia aceea socială și aveai funcții. Dar calitatea era dacă ești educat. Din nefericire, după 90, nu s-a mai accentuat pe treaba asta, educația a căzut pe nivelul 2, avem foarte mulți oameni, mai ales în mediile, să zicem noi sărace, dar nu sunt sărace, unde copiii nu mai vin la școală, copiii nu vin, că așa sunt copiii dacă nu îi împingi de la spate, dacă nu faci un sistem prin care, nu să îi obligi, dar să îi îndrumi, să îi duci acolo.
Un sistem nu se ridică dacă nu ai niște profesori care cât de cât sunt buni, care cât de cât sunt plătiți, care au un har, au o dragoste, pentru că educația nu înseamnă numai să le dai niște informații, educația înseamnă să-i atragi, să-i faci ei înșiși să intre în educație, nu să fie împinși și cum ar veni, le-ai dat o diplomă și gata, ai scăpat. Nu, educația trebuie să fie o chestiune de bază creată cu oameni care au plăcere, care sunt bine plătiți, a căror funcție de profesor să fie foarte importantă. Păi azi, dacă îi spui unui om că-i profesor - uite, dar nu fac acum apel la cine este în campania electorală, că e profesor - la ce se pricepe un profesor? Ăsta a învățat. Și ce mă interesează că a învățat? Din păcate, acei care n-au educație, spun așa, citesc șmecheria.
- Exact asta voiam să vă spun. Sunt oameni care au făcut facultăți, masterate, au lucrări științifice, scriem despre ei sau publică ei ceva și vine unul, care într-un comentariu vecin cu limba română, în cinci rânduri anulează tot ceea ce a făcut acel om. Și vreau să vă spun un lucru. Am făcut o emisiune acum două săptămâni, ajunsesem la Nicușor Dan, știți care a fost comentariul unui telespectator, să-i spunem așa? Mă piș pe teorema lui Pitagora fiindcă nu ține de foame. În punctul acesta am ajuns.
- Am ajuns aici, în punctul în care noi spunem că ne e foame. Dar România nu este o țară unde să se vorbească despre foame. România este o țară în care să se vorbească despre ce avem mai mult în cap ca să uităm de problemele astea intestine. Toată ziua ne gândim numai la un fel de invidie, care este mai bogat, care este mai sărac. Ori, dacă ai avea un statut, ești inginer, ești profesor și dacă statutul ăsta ar fi respectat... Dar nu este respectat pentru că cei fără educație, cu un coeficient de 40%, îți spun: Dar cât are în buzunar? Dar ce salariu are? Dar ce case? Dar ce mașină are? După asta judecăm. Ori nu-i corect pentru că cel care are o mașină nu poate contribui în mod fundamental, adică în mod concret nu poate contribui la ridicarea societății. Șansa noastră, a României – noi vorbim de resurse, apă, pământ, nu știu ce, pentru asta ne trebuie investiții și avem nevoie de investiții străine - șansa noastră este că noi avem un rezervor extraordinar de inteligență, de inteligență nativă. Avem experiența că am avut oameni care s-au descurcat și condițiile au fost puse în așa fel, care s-au descurcat foarte bine în zona educației. Asta este șansa României, să pompeze banii în educație, să crească nivelul și atunci să crească statutul omului, al celui care decide, al celui care hotărăște, care vede direcția. Cum mă pot eu orienta în lumea asta? Pentru că sunt o grămadă de chemări. Ne ducem în Alaska, ne ducem în Rusia, ne ducem în America.
- Referitor la chemări, duminica noi avem alegeri în România. Credeți că este un vot pur și simplu între doi candidați sau alegem, practic, între României Europeană și România Rusificată?
- Eu pot să spun că sunt manipulați. Pentru că, dacă s-ar face un vot simplu - sunteți pentru Europa - ar ieși 60 și puțin la sută.
- Am văzut niște sondaje, într-adevăr, în această privință.
- Deci e foarte curios. Deci, din punctul meu de vedere, oamenii trebuie să știe că sunt manipulați. Adică trebuie să citească ce înseamnă mass-media, ce înseamnă rețelele astea care sunt scurte. Ei n-au răbdare. Aici este o poveste, dacă n-ai educație, n-ai răbdare să te concentrezi. Te concentrezi pentru o secundă, două secunde, trei secunde, un minut și gata, el nu mai poate după aceea. Nu poate! Și atunci ia o informație care este de acolo, mai ia ceva de dincolo și le leagă în capul lui. N-are conexiuni, n-are o istorie sau niște informații care să-l ajute să lege. Și atunci el leagă și spune: pac! Din punctul meu de vedere, cred că suntem manipulați și oamenii nu știu că se îndreaptă spre Est. Spre Rusia. Oamenii nu știu că se îndreaptă spre Rusia. Adică ei spun că ne îndreptăm către România profundă, către nu știu ce, dar de fapt ne îndreptăm... Sunt niște oameni care vorbesc, cum ar veni, papagalicește, ei nu le pot lega și nu își pot da seama că în spate este ceva fals sau nu spune nimic. Și de fapt suntem îndreptați spre Rusia. Ori drumul nostru este către Europa. Dar nu suntem către o Europa să ne ducem toți în Europa. Suntem către o Europa să facem aici o țară europeană și România începe să arate ca o țară europeană. Eu am fost și am stat, vă spun, două luni jumătate în Olanda. Nu m-am dus pe burse sau nu știu ce. Am o fată acolo. Dar vă spun că ăsta este drumul. Aceasta este mentalitatea, acesta este modul de a relaționa cu oamenii, modul de a judeca politica, modul de a te comporta și de a-ți găsi un ideal în viață.
- Mai aveam și o ultimă întrebare. Au fost amenințări înfiorătoare, făcute chiar de către unul din candidați, la adresa jurnaliștilor, intelectualilor din România: ce o să mă fac eu cu voi, individual, nu în grup, după data de 18 mai. Vă este teamă?
- Este într-adevăr o teamă. Deci oamenii trebuie să înțeleagă că, după cum au fost spuse amenințările, după violență, după felul simplist cum explică el fenomenul ăsta al democrației și judecă presa. Dacă presa este împotrivă, înseamnă că este o presă plătită și aservită. Dar și ei plătesc la rândul lor.
- Aceea este OK. Când plătesc ei anumite posturi de televiziune, este în regulă. Când nu reușesc să plătească, sunt refuzați, atunci este presa lui Soros. Dar știm toată schema aceasta.
- Deci aici el dă de înțeles un lucru foarte grav, că va introduce o dictatură prin care, spune el, te vom putea noi urmări când ajungem la putere. Asta ce înseamnă? Venim noi la putere, avem noi oamenii noștri, vin, nu știu ce, un fel de poliție din asta gen securitate, te urmărim, te localizăm și te punem la punct. Dacă nu votezi cu noi! Deci este o amenințare în care trimite la dictatură. Trimite la o amenințare deja de forță, cu excluderea din societate, cu înlăturarea totală din viața publică a celor care nu l-au votat. Din punctul meu de vedere este foarte periculos. Adică oamenii trebuie să se gândească că, dacă introducem o violență instituțională, ne întoarcem și stricăm absolut tot ce am făcut. Pentru că toate violențele astea se duc ca sângele în organism și vom avea funcționari violenți, vom avea șoferi violenți, vom avea, nu mai zic de oameni politici, asta e altceva. Dar vom avea la nivelul societății. Ori noi trebuie să facem o societate în care, fără violență, în dialog, cu oameni care să vină și să insufle, să educe, să facă o societate în care să ne agreăm și să rezolvăm orice situație de criză printr-un dialog.
Așa vom face și spitale în care oamenii nu vor fi ținuți la coadă și, cum se spune, nu vor intra preferențial, vom avea și în administrație, când te duci la birou și funcționara îți închide biroul sau nu știu ce, nu știu cum, și s-a întâmplat foarte des. Să știți, eu am fost în Olanda. Ăsta e lucrul care te face în primul rând să vezi că e altă lume: toată lumea este binevoitoare. Deci nu există acest tip de violență. Și de unde vine această violență la noi? De unde vine acest violență în serviciul public? Exact ca într-o familie. Un părinte este violent, copilul său la rândul lui va prelua acest tip de educație violentă și o va continua. Este un fel de moștenire pe care o lasă. Păi ce lăsăm? Noi voiam să scăpăm de această violență pentru că toate serviciile și tot ce spunem noi am trăit într-o societate în care s-a educat și am fost crescuți prin violență. N-am văzut-o, dar era. Poliție, Securitate, Partid, în sfârșit. Și toate lucrurile erau violente. Toate astea s-au văzut după aceea. S-au văzut în orice. Dacă te duci în magazin, vezi o diferență. Dacă te duci în străinătate este o diferență uriașă. Șoferul de autobuz nu vrea. E un fel de dictator și el. Vânzătoarea de la casă e un fel de dictator și ea. O femeie care îți ia impozitele e un dictator și ea. Așa va fi. Să știți. Așa va fi. Dacă vor ca România să fie o țară cu un milion de dictatori, un milion de oameni care lucrează în România...
- 500.000 sunt paraziți, a spus un candidat.
- Vedeți asta ce violență este de a discuta. Niciodată într-o democrație, dacă este democrație, nu poți să spui despre celălalt că este, în cuvintele astea, un parazit. Este un limbaj discriminatoriu care ar trebui să îi șocheze pe oameni. Oamenii, din nefericire, văd că agreează. De ce agreează? De ce nu vor să vadă o țară calmă? De ce nu vor să vadă o țară în care să ne înțelegem în orice problemă care nu ne convine unul la altul? De ce să avem o țară în care, în orice loc când intri, omul să simtă, adică ia un post în administrație sau în sănătate, să se poarte binevoitor? Eu nu cred că salariul este motivul care... Adică în străinătate au salarii mai mari și de asta. Și acolo au lipsă de personal, și acolo au salarii mici în comparație cu nivelul unor societăți economice, dar personalul este de un comportament uluitor. Asta te face să spui că ești în altă lume. Și noi asta vrem să construim, să fie o altă lume. Și vrem șefi, oameni care sunt în conducere, care au acest tip de mentalitate a dialogului. Omul educat, omul care a văzut altă lume decât lumea asta a violenței. Și eu, din păcate, cum să spun, mă și sperii și eu. Eu v-am spus, nu mă tem că mă dă afară, nu mă gândesc, însă mă gândesc numai la asta, că vom trăi într-o societate în care, după aceste violențe, după acești șefi care vor să devină violenți, vom trăi într-o țară în care toată lumea va fi violentă.
- Dar sperăm totuși să nu ajungem acolo, vă mulțumim.
- Să sperăm.
