Încă un pas important pentru Autostrada Unirii, s-a semnat un nou contract  

Construcția Lotului Pipirig – Vânători Neamț (Leghin), parte din sectorul montan al A8, intră oficial în faza de implementare. 

 

Construcția Lotului Pipirig – Vânători Neamț (Leghin), parte din sectorul montan al A8, intră oficial în faza de implementare. 

 

Contractul a fost semnat între CNAIR și o asociere de firme din România și Bosnia. Toate acestea pentru un tronson de 19,3 km. Acest tronson are o valoare de 2,69 miliarde de lei (fără TVA) și este finanțat prin Programul Transport 2021–2027.

 

 

Termenul de finalizare este de 48 de luni: 12 luni pentru proiectare și 36 de luni pentru execuție.

 

 

Prin semnarea acestui contract, mai bine de jumătate din sectorul montan al A8 (211,1 km) și peste o treime din întreaga autostradă (300 km) au intrat în faza de implementare. Până acum, sunt semnate 4 contracte pentru construcția a 109,2 km în zona montană. La care se adaugă lucrările aflate în desfășurare la Podul de la Ungheni. Valoarea totală estimată pentru întreaga A8 (inclusiv podul de la graniță) ajunge la aproximativ 50 de miliarde de lei (fără TVA), fonduri asigurate prin PNRR, Programul Transport și Connecting Europe Facility.

 

Autostrada A8 nu este doar un proiect de infrastructură – este un proiect de coeziune națională și dezvoltare regională. Leagă Moldova de celelalte regiuni ale țării și asigură o legătură rutieră modernă cu Republica Moldova, scrie adminis.ro

 

(foto – economica.net)