Anunțul a fost făcut de către Parohia Sfântul Ioan Botezătorul, acolo unde slujește părintele protopop Petru Fercal.
Iată mesajul transmis:
Cu ajutorul lui Dumnezeu, Mănăstirea Coșula se pregătește să îmbrace veșminte de sărbătoare pentru a sărbători Hramul de vară - “Sfântul Cuvios Sila”, ale cărui Sfinte Moaște se află în Mănăstire.
La bucuria acestui praznic, se adaugă și bucuria de a-i avea în mijlocul nostru pe Preasfințitul Părinte Nectarie de Bogdania, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Chișinăului, care va sluji atât la slujba Privegherii din ajun, cât și în ziua hramului la Dumnezeiasca Liturghie și la slujba Parastasului, împreună cu soborul de preoți și diaconi, înconjurați de credincioșii ce vor fi prezenți pentru a-I aduce mulțumire lui Dumnezeu și recunoștință Sfântului Sila.
Vă invităm să luați parte, împreună cu noi, după următorul program:
Joi, 15 mai 2025
Ora 18:00 – Slujba Privegherii în cinstea Sfinților Cuvioși Sila Paisie și Natan.
Vineri, 16 mai 2025
Ora 8:00 – Acatistul Sf. Sila, Paisie și Natan
Ora 9:00 – Sfânta Liturghie arhierească.