Una dintre componentele proiectelor care vizează modernizarea totală a unităților de învățământ o reprezintă înființarea de stații de încărcare a mașinilor electrice. Practic, Uniunea Europeană dă bani, dar impune și niște condiții.
Pentru că, în principal ar avea acces oricine în perimetrul unităților de învățământ sub pretextul că dorește să-și alimenteze autovehiculul electric. Iar în unele situații nu există posibilitatea deschiderii unei căi de acces separată, terenurile școlilor fiind și așa reduse.
Discuția a avut loc la ședința organizată la Inspectoratul Școlar Județean Botoșani între conducerea Primăriei reprezentată de viceprimarul Bogdan Buhăianu și directorii unităților de învățământ.
Edilul a explicat că ultima etapă înainte de recepția lucrărilor este tocmai această obligativitate impusă de finanțator, iar directorii de școli trebuie să indice locurile unde vor fi montate aceste stații.
Bogdan Buhăianu, viceprimarul municipiului Botoșani
„Vom avea și o ultimă parte a contractelor, după cum bine știți toate lucrările au și o componentă de stații electrice de încărcare a mașinilor. Nu le-am dorit noi, pentru că sincer vă spun că nu noi le-am pus. Ele au venit la pachet, la un anumit număr de metri pătrați făcuți pe eficientizare energetică a venit câte o stație electrică care trebuie pusă în lucru”
Pentru toate clădirile care se reabilitează s-a solicitat de la compania E.ON un spor de putere în rețeaua electrică pentru alimentarea stațiilor de încărcare a mașinilor electrice.
Însă aceste soluții vin mai greu de la compania de furnizare a energiei electrice.
În schimb, directorii au dorit să știe dacă stațiile vor fi amenajate în incinta unităților educaționale și dacă vor fi în folosul comunității școlare sau a comunității extinse.
La Școala Gimnazială nr. 7, spre exemplu, pentru o astfel de stație ar trebui sacrificată o bucată din terenul de sport.
Director Școala nr. 7
„E adevărat faptul că atunci când o școală de 900 de elevi funcționează într-un singur schimb, se pot aduna simultan pe teren patru clase, cu patru profesori titulari de educație fizică, cât are Școala 7”
Viceprimarul Bogdan Buhăianu a răspuns că nu se poate renunța la această componentă, iar finanțarea a fost acordată pentru îndeplinirea tuturor criteriilor: „Dar, vă dați seama că trebuie să căutăm o soluție comună pentru că este în ghid și suntem obligați să o facem”, a explicat el.
Edilul a mai arătat că a întrebat la minister și nu există posibilitatea de renunțare. Dar a mai declarat că în municipiul Botoșani vor fi amenajate în total în jur de 100 de stații electrice astfel că nu va fi o presiune pe cele de la școli.
„Acesta nu este un argument”, a replicat un alt director care a spus că șoferii vor opta pentru stațiile aflate cel mai aproape.
O altă nedumerire a fost privitoare la locul de amenajare al acestor echipamente de încărcare: „Stațiile rămân în perimetrul curții sau va fi acces și din afară? Să se intre pe poarta școlii? Acces la ele poate fi din stradă”, a vrut să știe directorul de la Școala 10 care a fost completat de cel al Liceului Pedagogic Nicolae Iorga: „Eu mă gândesc la școala mea, noi avem prevăzute din câte știu eu patru stații. Este o singură cale de acces care duce spre cantină. Noi nu putem deschide acea cale de acces ca să intre oricine pe acolo ca să alimenteze. Adică, dacă este o problemă comună...”.
Pentru liniștea generală, viceprimarul Bogdan Buhăianu a transmis că se va întocmi un regulament prin care la stațiile de încărcare a mașinilor electrice din perimetrul școlilor să aibă acces doar elevii și personalul didactic, pentru a nu se interveni negativ asupra activității școlare.
Iar o variantă de renunțare la acest stații ar însemna returnarea integrală a fondurilor primite prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
În acest moment sunt supuse unui amplu proces de modernizare un număr de 14 unități de învățământ din municipiul Botoșani.
Cea mai nemulțumită directoare de liceu: S-ar fi putut face mai mult / Nu sacrificăm o generație