Educația ecologică este unul din instrumentele prin care creștem generații cu respect pentru mediu.
Elevii Colegiului Tehnic „Gheorghe Asachi” Botoșani desfășoară activități educaționale în perioada 7 – 11 aprilie 2025 în cadrul Programului Național Săptămâna Verde.
Și pentru că milităm ca activitatea de colectarea separată să fie un obicei zilnic, abandonarea deșeurilor să nu ne stea în caracter, iar exemplu nostru să fie multiplicat comisari din cadrul Garda de Mediu Botoșani au purtat cu elevii dialogurilor verzi iar cu ajutorul unui joc Montessori s-au identificat tipurile de deșeuri: deșeuri reciclabile, deșeuri periculoase, deșeuri biodegradabile, deșeuri reziduale sau alte tipuri de deșeuri, s-au potrivit în funcție de culoare (respectându-se codul culorilor) și s-au aruncat în recipientul (tomberonul) potrivit.
„Mulțumim cadrelor didactice pentru invitație și pentru eforturile pe care le faceți pentru activitățile educaționale privind protecția mediului și sperăm că toate informațiile prezentate să fie cât mai utile și de folos adolescenților de astăzi, cetățenilor de mâine. Împreună vom face educația pentru mediu să fie pe înțelesul tuturor”, au transmis comisarii de la Garda de Mediu Botoșani.