Părinții și bunicii tăi erau ridicați de Securitate și bătuți fiindcă spuneau bancuri despre ”marele cârmaci”.
Părinții și bunici tăi stăteau la cozi kilometrice pentru o pâine și aceea pe cartelă. Uneori te trimiteau chiar și pe tine, ai uitat?
Portocale nu se aduceau decât o singură dată pe an, înainte de ”Moș Gerilă” și oamenii ieșeau cu hainele rupte de la cozile kilometrice.
(Eu banane n-am mâncat vreodată până la revoluție, în comunism am aflat că există doar din pozele din cărțile de colorat).
Femeile erau umilite, puse să stea la coadă inclusiv ca să își cumpere vată de la farmacie.
Linia telefonică din casă o împărțeai cu vecinul, care îți putea asculta toate convorbirile. Securitatea oricum asculta / știa totul.
În apartamente era uneori mai frig decât afară.
Blocurile păreau tunuri uriașe. Din cauza frigului oamenii și-au făcut sobe în case și din fiecare apartament ieșea câte un burlan.
La școală stăteam cu gecile pe noi de frig ce era.
Apă caldă se furniza de două ori pe săptămână, câte una – două ore. Asta în perioada în care era ”bine”, că erau luni întregi în care nu se livra și oamenii ajungeau să fure apă din calorifere.
Deseori învățam la un bec pe care tata îl monta la bateria de la mașină, pe care o aducea special în casă, fiindcă se tot oprea lumina.
Românii își lăsau săptămâni la rând mașinile la coadă, la PECO, poate-poate se aduce benzină. Care benzină aveai voie doar 20 – 25 litri pe lună.
Asta după ce așteptai patru ani să îți poți cumpăra o amărâtă de Dacia 1300.
Duminica nu te puteai plimba când vrei tu cu mașina, era ”o duminică cu soț, alta fără soț”. Precizare pentru cei care au uitat atât de repede: numerele de înmatriculare ale automobilelor erau compuse din cifre, o duminică puteau circula autoturismele cu număr par, cealaltă duminică autovehiculele cu număr impar. Și tot așa înainte în glorioasa România suverană.
Bisericile se dărâmau una după alta. Care scăpa, era ascunsă printre blocurile gri.
Ambulanța era de fapt o Dacia Break în care medicul trebuie să stea în genunchi ca să ajute pacientul fiindcă altfel nu avea loc.
Zeci de mii de copii și adulți erau chinuiți luni la rând pe stadioane cu defilări în care din trupurile lor trebuiau să scrie cu litere gigantice cât de mult își iubesc ”cârmaciul”.
”Cârmaciul” avea patru clase, analfabeta de lângă el tot pe acolo, dar era prezentată drept ”doctor docent, savant de renume mondial”.
Exista un singur canal de televiziune, care emitea doar două ore pe zi, timp ocupat 90% cu isprăvile ”tovarășului” și ”tovarășei”.
Eram liberi... atât de liberi încât nu aveam voie să vizităm nicio țară. România era o închisoare gigantică.
Și multe, multe, multe altele.
Cum ai putut române să uiți totul?
Cum poți tu țăran să uiți că ți-au luat pământul?
Cum poți tu preot să uiți că ți-au dărâmat bisericile și acum faci tocmai în casa sfântă o campanie lipsită de orice moralitate?
Cum poți să uiți tu preot că în 35 de ani de democrație s-au construit mai multe biserici decât au reușit comuniștii să dărâme?
Dosarul „Actorul” – Securitatea, cu „Dobrin” şi „Căprioara”, pe urma Bananelor de la Cântarea României
Cum poți tu consilier local din Botoșani să te dai mândru botoșănean și după ce ai supt pe la atâtea partide acum să joci rolul suveranistului și să faci campanie unui ins fermecat de legionarii care l-au omorât pe Nicolae Iorga, al nostru, botoșănenilor, al românilor? Iorga, cel mai mare istoric, cu care tu te mândrești.
Cum puteți voi să conduceți mașini occidentale, să vă îmbrăcați de la branduri occidentale, să vă faceți concediile în Occident, dar să dați România pe mâna Rusiei?
Numai imaginați-vă cum șofați o Lada în concediu prin taigaua siberiană...
La doi pași de noi un popor luptă cu arma în mână de trei ani și trei luni pentru că vrea în UE și în NATO, iar voi predați România pe tavă Rusiei?
România hipnotizată de un dement cu aere de Mesia, care și-a scos în față ”protejatul meu mai tânăr”, este în pragul unei sinucideri colective.
Dar încă o mai puteți salva, încă o mai putem salva.
Astăzi este momentul... Peste patru sau cinci ani s-ar putea să fie prea târziu.
