Budescu ofertat de Iftime: Am pus roșiile, e sezonul

Constantin Budescu (36 de ani), tras pe ”linie moartă” de antrenorul Ilie Stan (57 de ani), s-a despărțit de Gloria Buzău, după ce gruparea din Crâng a retrogradat în Liga 2.

 

Am plecat de mult (n.r.- de la Buzău), acum am plecat pe acte. N-am mai dat de mult pe la echipă. N-am înțeles ce s-a întâmplat după ce a început play-out-ul. Eu am fost accidentat, eram în recuperare și de acolo nu mai știu. M-am detașat și n-am mai fost pe acolo. Am pus roșiile, e sezonul. Ceapa și usturoiul le-am pus mai de mult”, a declarat Budescu, la emisiunea Digi Sport Special.

 

  • 5 goluri și un assist a reușit Constantin Budescu în cele 23 de meciuri jucate în SuperLigă la Buzău.

 

Întrebat de Florin Prunea dacă a împrumutat formația buzoiană, mijlocașul a negat și a dezvăluit că, din punct de vedere financiar, lucrurile nu au fost dezastruoase la Gloria.

 

Nu, nu s-a pus problema (n.r.- să împrumute clubul Gloria Buzău), n-are legătură. N-au fost probleme, față de ce probleme am avut eu până acum... Aici au fost doar o lună jumătate-două restanțe, e ok pentru România. Nu s-a pus problema să împrumut eu clubul”, a mai spus Constantin Budescu.
 

Cu privire la viitorul său, fostul jucător de la Astra, FCSB, Petrolul și Farul, printre altele, a anunțat clar: vrea să joace în SuperLigă în sezonul următor. Budescu e la curent cu faptul că Valeriu Iftime, patronul lui FC Botoșani, îl vrea la echipa sa, dar a transmis că o decizie finală va lua abia după finalul sezonului, potrivit digisport.ro

 

Nu m-am hotărât, aștept să se termine campionatul. O să mă gândesc. Am văzut ce a zis domnul Iftime, dar e devreme. Nici nu e perioadă de transferuri.

Eu așa vreau, da (n.r.- Dacă se vede în SuperLigă în sezonul următor). A fost bine și încă merge treaba. M-am descurcat destul de bine la Buzău. Mă antrenez singur. Nu se compară cu antrenamentele cu echipa”, a încheiat Budescu.