FC Hermannstadt și-a recuperat autocarul „abandonat” la Botoșani

FC Hermannstadt a plecat joi spre Sf. Gheorghe cu autocarul obișnuit al clubului, cel colantat în roșu, care a fost reparat după defecțiunea suferită la Botoșani. 

 

Echipa sibiană rămăsese la penultima deplasare, cea de la Iași, fără autocarul coalantat în roșu, după ce acesta suferise o defecțiune majoră la Botoșani. 

 

Autocarul aparținând firmei Rox Iuli, cu care sibienii fac în mod obișnuit deplasările a staționat mai bine de o săptămână la Botoșani, în așteptarea unei piese care se defectase.

 

Jucătorii lui Marius Măldărășanu au făcut ultima deplasare, cea de la Cluj-Napoca cu un alt autocar Setra, alb, provenit tot de la firma Rox Iuli, care însă a adus prima înfrângere după opt etape fără eșec, contra CFR, potrivit oradesibiu.ro

 

Autocarul roșu a fost până la urmă reparat și băieții lui Măldărășanu au plecat spre Sfântu Gheorghe cu gândul la un succes care să îi păstreze în lupta pentru play-off.