Asociația care deține azilul de la Dorohoi a dat în judecată două instituții în urma controalelor 

Asociația „Dă speranță vieții”, care deține azilul de la Dorohoi, a deschis două acțiuni în instanță în urma controalelor efectuate de instituțiile statului. 

 

Procesele înregistrate deja pe rolul Tribunalul Botoșani sunt îndreptate împotriva Direcției de Sănătate Publică (DSP) și Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS). 

 

Cele două instituții au efectuat controale la Centrul de îngrijire și asistență pentru persoane adulte cu dizabilități „Casa Elena Dorohoi” și au aplicat amenzi. 

 

Inspectorii sanitari au dat o sancțiune în valoare de 20.000 de lei pentru neîndeplinirea condițiilor de funcționare prevăzute de normele legislației sanitare, conform declarației pe propria răspundere, asumată de către persoana juridică a cărei activitate se desfășoară în baza declarației pe propria răspundere. De asemenea, a fost anulată și autorizația sanitară de funcționare.

 

De partea cealaltă, AJPIS a aplicat o amendă de 80.000 de lei, fiindu-i retrasă autorizația de funcționare.

 

Deocamdată, nu au fost stabilite primele termene la aceste procese deschise de asociația care deține azilul din cel de-al doilea municipiu al județului și care au ca obiect „suspendare executare act administrativ”.

 

Ședință de urgență la Prefectură cu situația azilului de la Dorohoi, statul NU are pârghii să protejeze oamenii vulnerabili – VIDEO