Amenzi date de polițiștii locali și mașini ridicate din stațiile de taxi  

S-a întâmplat marți, 6 mai 2025, în mai multe zone din oraș. 

 

În dimineața zilei de 6 mai 2025, în conformitate cu atribuțiile reglementate de art. 7 din Legea nr. 155/2010 – legea Poliției Locale, polițiștii locali din cadrul Serviciului Circulația pe Drumuri Publice, au acționat și dispus măsuri potrivit prevederilor Hotărârii Consiliului Local nr. 292/2017 și Ordonanței de Urgență a Guvernului nr 195/2002 în stațiile de transport local și stațiile de taxi, aplicând 9 sancțiuni contravenționale în cuantum total de 2.510 lei. 

 

Astfel, potrivit art. 10 din HCL nr. 292/2017, se interzice oprirea autovehiculelor/vehiculelor, altele decât cele ce efectuează transport în regim taxi și transport public de călători prin servicii regulate, în locurile de așteptare clienți pentru transportul în regim taxi şi în stațiile publice sau punctele de îmbarcare/debarcare călători destinate transportului de persoane în trafic local, județean, interjudețean sau internațional.

 

 Ca urmare a activităților desfășurate, polițiștii locali au identificat cinci autoturisme oprite în stații de transport public/taxi care stânjeneau oprirea autovehiculelor care efectuează transport în regim de taxi/transport public de călători, aplicând sancțiuni în cuantum de 1.700 lei.