Polițiștii au venit cu noi precizări în cazul copilului de 12 ani agresat de alți minori în comuna Copălău, județul Botoșani.
Potrivit ultimelor informații, agresorii au fost identificați, iar ancheta este în desfășurare.
Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 8 Flămânzi s-au sesizat din oficiu și au stabilit că persoanele implicate în incident au vârste cuprinse între 12 și 13 ani. Oamenii legii continuă investigațiile pentru clarificarea tuturor circumstanțelor și dispunerea măsurilor legale.
Reamintim că imaginile cu agresiunea au fost publicate pe rețelele sociale de mama victimei, care a atras atenția asupra hărțuirii la care este supus copilul său, atât pe stradă, cât și la școală.
Poliția face apel la părinți și comunitate să fie vigilenți și să ia măsuri pentru prevenirea unor astfel de situații. Cercetările sunt în desfășurare, iar autoritățile vor lua măsuri conform legislației în vigoare.