Polițiștii și jandarmii din zona Dorohoi au legitimat aproximativ 60 de persoane și au aplicat 11 sancțiuni contravenționale, în cadrul unei acțiuni pentru menținerea ordinii și prevenirea faptelor antisociale.
La data de 16 mai 2025, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi, împreună cu cei ai Poliției Municipiului Dorohoi, Secțiilor de Poliție Rurală nr. 5 Mihăileni, nr. 6 Pomârla și jandarmi au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea oricăror fapte de natură antisocială, menținerea unui climat de ordine și siguranță publică și prevenirea accidentelor rutiere.
În cadrul activităților desfășurate au fost legitimate aproximativ 60 de persoane și au fost controlate 37 de autovehicule, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 11 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 2.000 de lei.
Sancțiunile au fost aplicate pentru nerespectarea normelor de conviețuire socială și pentru abateri la regimul rutier.