Agenția „Basilica Travel” a Patriarhiei Române își extinde oferta de pelerinaje pentru 2025. Noile destinații interne și externe au fost alese pentru a oferi pelerinilor o experiență duhovnicească unică, în conformitate cu tradițiile și valorile ortodoxe.
Astfel, Agenția de Pelerinaje a introdus două destinații noi pentru pelerinajele interne, în județele Neamț și Botoșani.
„Apar în anul acesta, 2025, și câteva noutăți. Avem un pelerinaj în zona Botoșanilor, pelerinajul va fi intitulat «La Sfântul Cuvios Onufrie de la Vorona» și va cuprinde majoritatea mănăstirilor importante din zona Botoșani, bineînțeles Casa Memorială a poetului național Mihai Eminescu și alte obiective de interes cultural local. Apoi, tot în zona Moldovei, am introdus un pelerinaj nou de Schimbarea la Față pe Muntele Ceahlău”, a declarat preotul Mihai Profiroiu, ghid în cadrul Agenției „Basilica Travel”.
De asemenea, structura pelerinajelor interne existente în anii trecuți a fost păstrată. Majoritatea acestora rămân neschimbate, incluzând circuite în Maramureș, Bucovina, zona Transilvaniei și cunoscutele pelerinaje de o zi la hramuri și mănăstirile din apropierea Bucureștiului sau din județele Vâlcea, Dâmbovița, Ialomița și Giurgiu.
În perioada aprilie-octombrie, vor fi organizate 8 pelerinaje în Asia Mică și Cappadocia, cu vizite la principalele situri arheologice și biserici istorice, inclusiv în Constantinopol.
Noi pelerinaje combinate Turcia-Grecia au fost introduse, vizitând insulele Mitilini și Rodos. Pelerinajele în Grecia au fost extinse, incluzând insulele Patras, Corfu, Kefalonia și Zakynthos, cu opriri la importante mănăstiri și sfinți.
În Balcani, pelerinajele cuprind Serbia, Muntenegru, Macedonia și Croația, oferind o experiență spirituală și culturală bogată, informează basilica.ro
De asemenea, pelerinajele în Țara Sfântă au fost reluate, cu călătorii deja organizate în perioada toamnă-iarnă și la sărbătorile de Crăciun și Bobotează, în condiții de siguranță.
Pentru mai multe informații referitoare la oferta de pelerinaje, consultați site-ul Agenției „Basilica Travel” a Patriarhiei Române.