Incident nocturn cu sperietură pentru soţia însărcinată a vicelui Ghiorghiţă

 

Viceprimarul Florin Ghiorghiţă, din nou în prim planul unui scandal public. De această dată, el ar fi acuzat de faptul că, pe perioada sărbătorilor s-ar fi racordat la sistemul de iluminat al municipalităţii, iar consumul pentru luminile arhitecturale ar fi achitat din bani publici. Viceprimarul Ghiorghiţă se apără şi susţine că în acest sens a fost încheiat un contract pentru care va fi emisă şi o factură, iar întregul incident va fi soldat cu o plîngere la Poliţie.

Florin Ghiorghiţă susţine că în seara de joi, 27 ianuarie 2011 din cursul săptămînii precedente, în jurul orelor 18:00-18:30, două persoane interesate de sistemul de iluminat pentru sărbători care ar fi fost racordat la sistemul de electricitate al municipalităţii, s-ar fi deplasat la vila sa pe care o deţine la ANL Cişmea şi i-ar fi intrat în curte. Acasă ar fi fost doar soţia sa însărcinată, care s-a speriat foarte tare şi l-ar fi sunat panicată. Cînd a ajuns acasă însă, viceprimarul nu le-ar mai fi găsit pe cele două persoane, însă intenţionează să facă plîngere la Poliţie cu privire la acest incident. „Cu o seară înainte, s-au spart acolo în zonă şapte case, joi seară a venit cineva acolo în zonă, un Cielo gri, am dat şi numărul am scris în plîngere tot, mi-au umblat prin curte, era numai nevastă-mea acasă, au stins curentul în stradă au intervenit la contor şi mi-au stins curentul, nevastă-mea era panicată, chiar s-a speriat era singură acasă, eu eram la adunare la partid şi chiar s-a speriat foarte tare”, a afirmat Florin Ghiorghiţă.
"Eu pot să iau asta ca pe un atentat la siguranţa mea"
Totodată, viceprimarul susţine că, persoanele în cauză ar fi oprit curentul din vila sa pentru circa 10 minute pentru a vedea dacă iluminatul arhitectural de sărbători este racordat la reţeaua publică, fapt care ar fi dus şi la defectarea unor produse electronice. Plus pe lîngă asta pentru că mi-au întrerupt curentul mi-a dat centrala toată apa afară şi mi-a scos fumăraie în casă. Eu pot să o iau ca pe un atentat la siguranţa mea. Efectiv au intrat pe acolo, mi-au decuplat curentul şi era un întuneric acolo, eu am şi camere de luat vederi dar decuplînd curentul am rămas şi fără camere şi nici măcar nu am putut să văd cine e”, a mai spus viceprimarul. Însă, edilul susţine că, un vecin ar fi fost martor la întregul incident şi chiar ar fi luat şi numărul maşinii în care au fost cele două persoane şi care va fi raportat la Poliţie. „Am vorbit şi cu vecinul de acolo şi mi-a spus că au venit doi indivizi cu un Cielo gri, au întrebat care este contorul, au sărit gardul, pentru că acel contor e în curte la persoana respectivă, au sărit gardul, au decuplat din contor şi am să fac plîngere la Poliţie să văd şi eu cine a fost, pînă la urmă este o încălcare a proprietăţii”, a adăugat Ghiorghiţă.
"Eu dacă fac o chestie, o fac legală"
De asemenea, Ghiorghiţă susţine că intenţionează să înainteze şi o acţiune în instanţă în condiţiile în care are ca probă şi contractul încheiat pentru consumul la iluminatul pentru sărbători de la vila sa. „Deci eu dacă fac o chestie o fac legală că acum chiar nu ştiu cum se spune că eu plătesc curentul undeva la 6,7 milioane pe lună dacă nu mai bine şi să zic că am furat curent pentru şase instalaţii cu leduri care veneau puse în jurul casei, şi care nu ştiu dacă au consumat 100 de kilowatti maxim în două săptămîni, nu e normală chestia”, a încheiat Florin Ghiorghiţă. Viceprimarul susţine că are o bănuială asupra persoanei care ar fi în spatele acestui incident dar deocamdată nu vrea să lanseze public nici un nume.