Incident la Ziua Recoltei, un botoșănean le-a transmis un mesaj politicienilor: Murim de foame! / Au intervenit jandarmii – FOTO&VIDEO

Sub sloganul ”Produs românesc – Bun pentru tine, bine pentru fiecare”, oficialitățile au vrut să dea un semnal de sprijin pentru producătorii locali. Nu au lipsit nici promisiunile, dar nici incidentele.

 

Duminică spre amiază a avut loc, în Parcarea BIG din centrul municipiului Botoșani, deschiderea oficială a Zilei Naționale a Produselor Agroalimentare Românești, un eveniment organizat de către Direcția pentru Agricultură Județeană Botoșani, alături de Instituția Prefectului Botoșani, Consiliul Județean Botoșani și Primăria Municipiului Botoșani.

 

Dacă din public s-au auzit de nenumărate ori comentarii sau mesaje la adresa politicienilor, unul dintre botoșăneni a îndrăznit mai mult. El s-a apropiat și, la doi pași de oficialitățile prezente, a început să își spună păsul.

 

”Murim de foame”, a repetat de câteva ori botoșăneanul, spunând de asemenea că nu mai face față nici taxelor.

 

 

 

 

Imediat au apărut jandarmii care l-au condus pe bărbat în spatele mulțimii.