Incertitudini şi semne de întrebare şi cu „primarul liberalilor”

 

Nici la liberali lucrurile nu sunt tocmai clare. Deşi aceştia îl anunţaseră de mai multă vreme pe Gheorghe Sorescu aspirant la funcţia de edil şef, prezent duminică la Botoşani Crin Antonescu a spus că „acolo suntem încă în căutarea celei mai bune formule”, recunoscând totodată că nu este atât de convins că PNL-ul va da candidatul pentru USL şi că acesta va deveni şi primar, aşa cum este sigur că se va întâmpla la Consiliul Judeţean.
Interesant este că Sorescu nici măcar nu a participat la întâlnirea de la Staţiunea de Cercetare Popăuţi unde au luat parte mai toţi şefii locali ai PNL, iar lipsa acestuia vine pe fondul zvonurilor privind unele neînţelegeri ale sale cu deputatul Florin Ţurcanu. Potrivit unor oameni din conducerea PNL acestea ar fi intervenit ca urmare a faptului că deputatul ar evita în general să îl ia pe Sorescu la acţiunile prin judeţ deoarece ar fi unul dintre puţinii şefi ai filialei pe care nu îl poate domina, dar şi pentru că nu l-ar mai susţine pentru un nou eventual mandat de prefect. Preşedintele PNL a respins însă varianta unor dispute. „Eu l-am invitat pe dl. Sorescu personal să fie alături de noi acolo (la întâlnirea cu Crin Antonescu – n.r.), dar d-lui a avut o acţiune la socrii săi, la cimitir, la biserică şi a ajuns la masă, la Boema”, ne-a declarat Florin Ţurcanu. Acesta susţine că preşedintele partidului nu şi-a exprimat aceeaşi siguranţă şi la municipiu cu privire la primarul PNL deoarece „deocamdată nu are un sondaj”, în timp ce „legat de mine are un sondaj de mai de mult, de vreo două luni”.