Început furtunos de şedinţă la CJ, se întreabă de înlocuirea vicelui Pavăl

 

Consilierii judeţeni s-au întrunit vineri dimineaţă în şedinţa ordinară aferentă lunii ianuarie. Ca şi la precedentele întruniri lucrările au debutat cu interpelări.
A luat astfel cuvântul PP-DD – istul Verginel Vacariu, care şi-a exprimat nedumerirea faţă de faptul că pe ordinea de zi nu se află şi un proiect de hotărâre privind înlocuirea vicepreşedintelui social-democrat, Paul Pavăl. Consilierul de la „Dan Diaconescu” a amintit că tocmai preşedintele CJ Botoşani anunţase pe la sfârşitul anului trecut schimbarea vicelui de la PSD, chiar dacă mărturisea că îi este simpatic. „Şi mie îmi este simpatic”, a afirmat Verginel Vacariu. Preşedintele CJ Botoşani, care îl avea alături chiar pe Paul Pavăl, a evitat o discuţie pe această temă. „Aici plenul CJ nu analizează declaraţii politice, ci proiecte de hotărâre”, a replicat Florin Ţurcanu. Pe parcursul discuţiei Paul Pavăl a zâmbit. (S.B.)
[[banner]]
CITEŞTE ŞI:
 Vicele Pavăl despre înlocuire: Intenţia asta a avut-o de la început; ne arătăm muşchii?