Începe procesul pentru tânăra care și-a aruncat copiii pe geamul unui hotel, cel mic a murit pe loc

Urmează procesul în care va fi judecată Lorela Babii, tânăra din Botoșani care și-a aruncat fiii pe geam.

Unul dintre ei a murit pe loc.

 

Tânăra în vârstă de 23 de ani se afla într-un hotel situat pe Bulevardu Mihai Eminescu și la lăsarea serii, într-un moment de rătăcire și-a aruncat copiii pe geam.

 

Cel mic, de numai un an, a murit la impactul cu asfaltul. Celălalt a stat în comă la spital timp de câteva săptămâni.

 

Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatei, din comuna Albești, județul Botoşani, cercetată pentru săvârşirea infracţiunilor de „violență în familie sub forma omorului” și „violență în familie sub forma tentativei de omor” .

 

S-a reţinut că, în data de 20 august 2023, în jurul orei 23.30, inculpata a aruncat în gol pe cei doi copii minori ai săi, în vârstă de 1, respectiv 2 ani, de la etajul al doilea al unui hotel din municipiu.  

 

„În urma impactului cu solul, copilul în vârstă de 1 an a suferit leziuni incompatibile cu viața, iar copilul în vârstă de 2 ani a suferit leziuni pentru vindecarea cărora a necesitat 25-30 de zile de îngrijiri medicale și care i-au pus în primejdie viața”,

Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani

 

După ce a fost expertizată psihiatric s-a constatat că tânăra mamă avea discernământ în seara de 20 august.

Judecătorii îi vor stabili gradul de vinovăție dar și pedeapsa pe care o merită pentru moartea fiului cel mic și rănirea gravă a celuilalt copil.