Începe numărătoarea inversă pentru marele meci dintre FC Botoșani și Steaua: Iftime-i încrezător

Meciul disputat între FC Botoșani și Steaua București va fi unul cot la cot căci ambele echipe sunt foarte bune din punct de vedere tehnic și al pregătirii pe teren. De aceea, Valeriu Iftime este încrezător în echipa pe care o finanțează și speră la o victorie din partea acesteia.

 

Potrivit Prosport, președintele Consiliului de Administrație al FC Botoșani, Valeriu Iftime, a declarat, miercuri, 26 noiembrie că este optimist înaintea partidei cu Steaua Bucureşti şi crede că elevii lui Leo Grozavu se vor lupta de la egal la egal cu jucătorii campioanei.
"După ultimele rezultate ale echipei sunt mai optimist şi cred că ne vom bate cu Steaua de la egal la egal. Jucătorii au un moral foarte bun după victoria de la Târgu Jiu şi sunt foarte motivaţi înaintea meciului cu echipa campioană. Noi şi anul trecut am făcut un meci bun contra Stelei, iar acum, cu mai multă experienţă în Liga I, cred că putem obţine un rezultat pozitiv. Nu văd de ce nu am putea chiar bate Steaua", a spus Valeriu Iftime.
Iftime a mai precizat că nu crede că absenţa antrenorului de pe banca tehnică din cauza unei suspendări va afecta echipa: "Leo este foarte important pentru echipă, dar nu cred că absenţa lui de pe banca tehnică va conta în meciul cu Steaua. Oricum el strigă şi din tribună la fel de tare ca de pe banca tehnică. Leo e peste tot! Într-un fel, poate e mai bine că stă în tribună pentru că vede meciul altfel de acolo. În plus, la meciurile de acasă poate pune mai multă presiune".
Partida FC Botoşani - Steaua, din etapa a XVI-a a Ligii I, va avea loc, luni, de la ora 20:30.
CITEȘTE:
 Mofturi pe steliști înainte de meciul cu echipa lui Leo: Steaua nu e o echipă care să se pregătească pe terenuri pline de noroi