Marea curățenie din MAI, anunțată de ministru la preluarea mandatului, începe cu polițiștii asupra cărora planează suspiciuni privind activitatea.
Ministrul de Interne, Marcel Vela, a anunțat, joi, că vor fi chemați la audieri în perioada următoare polițiștii care au legături cu structurile infracționale, motiv pentru care în perioada următoare va avea loc „o curățenie” în cadrul MAI.
Mai mult, Marcel Vela a punctat că până la sfârșitul lunii va fi gata analiza de reorganizare a ministerului.
„Va fi o curățenie juridică și de specialitate. Alaltăieri, am avut o discuție cu liderul sindicatelor din poliția de frontieră, liderul sindicatelor din politie la nivel național. Suntem în discuții, nu se fac de pe o zi pe alta. Când luăm o decizie, vreau să se transforme în fapte și măsuri. Până la sfârșitul lunii o putem avea. Suntem într-o analiză de reorganizare a ministerului”, a precizat Marcel Vela.
De asemenea, ministrul de la Interne a spus că, până acum, prioritățile au fost alegerile, parada de 1 decembrie, dar că în paralel s-a negociat cu sindicatele, cu corpul ofițerilor, dar și cu cei din minister.
”MAI este pe drumul bun. Aveți puțintică răbdare. Să vedem ce s-a întâmplat în minister și ce nu au făcut miniștrii care au venit în minister”, a spus Marcel Vela.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL: