Biroului Permanent al PNL a finalizat validarea prefecţilor şi subprefecţilor.
Liderul PNL Ludovic Orban a anunţat luni, că Biroul Politic Naţional al partidului a validat prefecţii şi subprefecţii care urmează să fie decişi de către Guvern, săptămâna viitoare, în baza discuţiile avute la nivelul coaliţiei, scrie stiripesurse.ro
„Noi am finalizat în cadrul Biroului Permanent al PNL validarea prefecţilor şi subprefecţilor care urmează a fi decişi de către Guvern. După cum bine ştiţi, în urma ordonanţei care a modificat statutul prefecţilor, există un termen de 30 de zile pentru finalizarea procedurilor în conformitate cu ordonanţa de urgenţă şi, ca atare, noi am finalizat, practic, în cadrul partidului, toate procedurile de validare a candidaţilor la funcţiile de prefect şi subprefect.
Evident, şi partenerii noştri din coaliţie vor finaliza aceste proceduri, urmând ca, începând de săptămâna viitoare, Guvernul să decidă desemnarea prefecţilor şi subprefecţilor în baza, evident, a discuţiilor pe care le-am avut la nivelul coaliţiei”,
a afirmat Ludovic Orban luni la Parlament.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL: