O ambulanță și alte trei mașini s-au făcut scrum noaptea trecută - FOTOGALERIE

A fost nevoie de intervenția pompierilor care s-au deplasat de urgență la fața locului cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă.

 

Un incendiu violent s-a produs, noaptea trecută, pe strada Gheorghe Hasnas din municipiul Botoșani. O ambulanță privată a ars, iar alte trei autoturisme au fost afectate, parțial. Acestea erau parcate în fața unei curți, iar flăcările au observate de proprietarul casei, care a sunat după ajutor. Alarma a fost dată puțin înainte de ora 03:00.

 

La caz s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă. Aceștia au constatat că ambulanța ardea în totalitate, iar celelalte trei mașini erau cuprinse, parțial, de flăcări.

 

Incendiul a fost stins în limitele găsite.

 

Cel mai probabil, evenimentul a fost provocat de un scurtcircuit.

 

Pentru a preveni astfel de evenimente, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Botoșani recomandă respectarea următoarelor măsuri:

 

  • verificaţi instalaţia electrică, astfel încât aceasta să nu prezinte cabluri neizolate;

 

  • nu faceți improvizații la instalația electrică;

 

  • asiguraţi-vă că echipamentele de iluminat electric nu sunt defecte sau neizolate;

 

  • verificaţi dacă apar eventuale scurgeri de carburanți sau lubrifianți.