Incendiu la trenul Dorohoi – Iași, un vagon în flăcări

Tren în flăcări în zorii zilei. Dimineața de vineri a fost una în care atât salariații Companiei Naționale de Căi Ferate cât și călătorii au tras o sperietură zdravănă.

 

Asta după ce, un tren de călători care circula spre Iași de la Dorohoi a luat foc.
Incidentul s-a produs în dimineața zilei de vineri, pe la ora 5:30 la scurt timp de când mijlocul de transport părăsise gara din Dorohoi. Ajuns la Broscăuți, flăcările au izbucnit la una dintre garnituri.
Salariații CFR au apelat numărul unic de urgență 112 și la scurt timp la fața locului au ajuns pompierii din cadrul Detașamentului Dorohoi care au stins flăcările și au înlăturat astfel pericolul ca acesta să se extindă.
Trenul, cu două garnituri, a plecat din Gara Dorohoi la ora 5:21. Într-unul dintre vagoane se aflau mai multe persoane însă în cel care a luat focul nu se afla nimeni deoarece ar fi urmat să urce navetiști de la Trușești. Cauza probabilă a incendiului ar fi un scurtcircuit.
CITEȘTE:
 Tânăr din Botoşani nenorocit de tren la Constanţa