Incendiu la o fermă de animale, au intervenit pompierii și voluntarii – VIDEO 

Un incendiu s-a produs, în această după-amiază, într-o fermă de animale din localitatea Drăgușeni. Mai multe bucăți de lemn pentru construcții au luat foc.

 

La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Punctului de Lucru Coțușca,  cu o autospecială de stingere, dar și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Drăgușeni. 

 

Aceștia au constatat faptul că ardeau aproximativ patru metri cubi de cherestea. 

Pompierii au acționat rapid și au reușit să protejeze adăposturile de animale și furajele.

 

Cauza probabilă de producere a incendiului a fost focul deschis în spații deschise.

 

Pompierii atrag atenția asupra faptului că folosirea focului deschis pentru igienizarea terenurilor, arderea gunoaielor, a deșeurilor și a altor materiale combustibile pot avea consecințe grave, atât asupra mediului înconjurător, cât și asupra proprietății sau chiar vieții oamenilor. 

 

În astfel de cazuri, flăcările se pot întinde cu repeziciune pe o suprafață mare, iar în condiții de vânt, incendiile de vegetație uscată sau de deșeuri menajere pot deveni și mai periculoase dacă se manifestă aproape de locuințe, de rețele de electricitate sau de locuri cu pericol de explozie.