Incendiu într-un bloc din Botoșani în zorii zilei - zeci de locatari EVACUAȚI!

Panică într-un bloc de pe strada Pacea din municipiul Botoşani în această dimineaţă, după ce într-un apartament, situat la etajul II, s-a produs un incendiu.

 

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani a fost solicitat să intervină puţin înainte de ora 6.00. La faţa locului s-au deplasat trei echipaje ale Detaşamentului de Pompieri Botoşani, cu două autospeciale cu apă şi spumă şi o autospecială de descarcerare, un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă şi unul aparţinând Inspectoratului de Jandarmi Judeţean.


La sosirea gărzii de intervenţie, un fum înecăcios era atât pe casa scării, cât şi în locuinţe, la nivelul tuturor etajelor. Întrucât uşa de la apartament era încuiată, pompierii au intrat în interior pe geamul de la bucătărie şi au constatat că ardea un dulap cu haine de pe hol şi uşile de la dormitor şi baie, existând pericolul de extindere a flăcărilor la bunurile din celelalte camere. Între timp, salvatorii au deblocat şi uşa de la intrarea în apartament.


Concomitent cu acţiunea de stingere, s-a intervenit pentru evacuarea a 41 de persoane, 28 adulţi şi 13 copii, care locuiau în bloc. Pentru stingerea incendiului şi înlăturarea efectelor,  s-a intervenit o oră şi jumătate. Valoarea pagubelor a fost estimată la cca. 2000 de lei. S-au protejat bunurile materiale în valoare de cca. 50.000 de lei. 

Cauza probabilă de incendiu o constituie acţiunea intenţionată.