Incendiu în gospodărie de la un jar căzut din sobă, o vecină a dat alarma – GALERIE FOTO

Ani de zile a folosit soba din bucătăria de vară fără ușă.

 

Sâmbătă seară, inevitabilul s-a produs. Un jar căzut din sistemul de preparare a hranei a aprins câteva lucruri depozitate în apropiere. Flăcările au cuprins, în scurt timp, întreaga anexă.

 

O vecină a observat incendiul și a dat alarma. Pompierii militari din cadrul Punctului de Lucru Flămânzi au intervenit, în cel mai scurt timp, reușind să oprească extinderea flăcărilor la casa, aflată la mai puțin de cinci metri de focar.

 

Este necazul unei femei, de 89 de ani, din Cordun, orașul Flămânzi.

 

Pompierii le reamintesc botoșănenilor că astfel de evenimente pot fi evitate, respectând următoarele reguli:

 

-Nu lăsați sobele și alte mijloace de încălzire nesupravegheate pe timpul funcţionării.

-Nu introduceți în sobă lemne cu lungimea mai mare decât vatra focarului.

-Nu lăsați ușa sobei deschisă.

-Montați pe pardoseală, în fața ușii de alimentare cu combustibil a mijlocului de încălzire, o bucată de tablă cu dimensiuni de 0,50 x 0,70 metri.

-Stingeți focul când plecați de acasă sau pe timpul nopții.

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store