La fața locului au ajuns de urgență pompierii.
O anexă din gospodăria unor localnici din Mesteacăn s-a aprins, cel mai probabil, din cauza unui coș de fum neprotejat termic față de materialele combustibile din structura acoperișului. Alarma a fost dată, în această dimineață chiar de femeia care a făcut focul pentru a coace pâine.
În cel mai scurt timp, pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani, au ajuns la fața locului și au stins incendiul înainte de a se extinde la două case și două autoturisme.
Pentru înlăturarea pericolului de incendiu ce poate apărea pe timpul exploatării coşurilor de fum, trebuie adoptate următoarele măsuri:
✔️păstrarea distanţei dintre faţa exterioară a coşurilor şi elementele combustibile ale acoperişului;
✔️îngroșarea zidăriei coşului la trecerea prin planşee, lăsându-se un spaţiu între această zidărie şi elementele combustibile ale planşeului;
✔️ tencuirea şi văruirea părţii din pod a coşului de fum, în scopul detectării imediate a fisurilor (căldura sau scânteile care ies prin fisurile unui coş de fum deteriorat constituie surse de aprindere, dacă în zona lor există elemente de construcţie sau structuri din lemn: grinzi, bârne, suport acoperiş etc.);
✔️ verificarea coşurilor de evacuare a fumului, pentru ca acestea să nu prezinte fisuri care să permită scânteilor să incendieze materialele combustibile ale planșeului sau acoperișului (grinzi, astereală etc.);
✔️curățarea periodică a coșurilor de fum pentru eliminarea depunerilor de funingine care se pot aprinde sau pot obtura canalele de evacuare.