Duminică, 13 decembrie, ora 16.13, în Centrul operaţional al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani a fost anunţat prin Sistemul Unic de Urgenţă 112 izbucnirea unui incendiu la locuinţa lui Nuţu D. din satul Paşcari, comuna Şendriceni.
Au fost alertaţi pompierii Detaşamentului Dorohoi şi membrii serviciului voluntar pentru situaţii de urgenţă din comună. Când au ajuns la faţa locului ardeau bunurile din 3 camere ale casei şi acoperişul. Incendiul s-a extins cu repeziciune ca urmare a exploziei unei butelii aflată în încăperea unde s-a produs evenimentul. Aceasta a explodat înainte de
sosirea pompierilor.
Pentru stingerea incendiului şi înlăturarea efectelor produse de acesta au acţionat aproape jumătate de oră 13 pompieri şi 2 membrii ai serviciului voluntar pentru situaţii de urgenţă. Flăcările au distrus 4 geamuri, 6 uşi, 3 paturi, 2 canapele, 1 calculator, 1 frigider, 1 televizor şi circa 85 m.p. din acoperişul casei, pagube estimate de proprietar la 30.000 lei.
Pompierii au salvat bunurile din cea de-a patra încăpere precum şi anexele din gospodărie în valoare de 50.000 lei.
În urma cercetărilor efectuate la faţa locului s-a stabilit că incendiul a fost provocat cel mai probabil din cauza unei improvizaţii la instalaţia electrică.