După Sindicatul Sanitas care are deja trei zile de acțiuni de proteste în fața Consiliului Județean, încă o organizație sindicală se gândește să procedeze la fel.
Vorbim despre Sindicatul Solidaritatea Sanitară condus de Daniel Bulboacă și care numără în jur de 500 de membri. În ultimul timp această organizație pare să fie preferată de salariații de la Spitalul Județean Mavromati în detrimentul Sanitasului.
”Nu vă ascund faptul că și nouă membrii de sindicat ne solicită acțiuni similare. Vom ajunge în același punct de a ieși în stradă dacă nu se găsesc soluții la nivelul conducerii pentru promovare. Supărarea noastră derivă din faptul că avem două categorii de salariați: cei plătiți din contractul cu CAS și cei plătiți cu fonduri asigurate de la MS prin DSP, adică salariații din centrele de sănătate mintală și medicină legală” – Daniel Bulboacă, lider Sindicatul Solidaritatea Sanitară.
Asistenții medicali din cadrul Unității de Primiri Urgențe sunt plătiți tot de către Ministerul Sănătății însă au fost promovați în grad principal în decembrie 2014.
”Am văzut în presă fabuloasele salarii pe care le au cei care solicită gradul principal. E adevărat, au salarii mari dar dacă vă uitați pe acele liste, e vorba de salariații din subordinea MS, adică cei de la medicină legală. Salariile mari sunt la bugetul de stat” – Daniel Bulboacă, lider Sindicatul Solidaritatea Sanitară.
Liderul sindical a explicat că, în cazul unui asistent medical din spital, salariul de încadrare pornește de la suma de 800 de lei în timp ce, la cel de anatomie patologică, de la 1.600 de lei. De acolo, diferența uriașă la salarii între asistenții medicali. La nivelul Spitalului Județean funcționează patru sindicate, cel mai mare fiind Sanitas cu 1.000 de membri aproximativ, urmat de Solidaritatea Sanitară cu 500 și Atitudinea sau Sindicatul Liber al Medicilor. (G.E.)