Încă un șantier se deschide la Botoșani pentru o bijuterie de pe Pietonalul Unirii – VIDEO&GALERIE FOTO

După o îndelungată pauză urmează să fie reluate lucrările la acest obiectiv de investiții.

 

Este vorba despre fostul centru de pregătire profesională care aparține Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Botoșani, fiind situat pe Pietonalul Unirii.

 

Instituția a organizat o licitație în luna mai a acestui an pentru efectuarea restului de lucrări rămase nerealizate dintr-un contract denunțat anterior.

 

Au fost depuse patru oferte din partea firmelor Dufen Con SRL, Cons Expertiza Pro SRL, Orizont Proiect și a asocierii Gafco Construct și Cornell’s Floor.

 

A fost declarată câștigătoare oferta depusă de către asocierea dintre cele două firme botoșănene.

 

 

„Contractul de lucrări pentru restul de executat la obiectul «reparații capitale Casa Constantin Zamfirescu» a fost perfectat în data 19 iunie 2023 cu obligativitatea antreprenorului de a constitui garanția de bună execuție, în termenul legal. Aceasta a fost constituită în cont la Trezoreria municipiului Botoșani, diferența urmând a fi reținută din facturile înaintate pentru decontare”,

Anca Apăvăloaie, director executiv AJOFM Botoșani

 

Valoarea contractată a lucrărilor este de 1.646.296 de lei cu tot cu TVA.

 

„Ordinul de începere a lucrărilor poate fi dat, dată fiind îndeplinirea condiției de constituire a garanției de bună execuție. În consultarea cu antreprenorul, lucrările vor începe cu data de 3 iulie 2023 cu termen de finalizarea șase luni de la începerea lucrărilor”,

Anca Apăvăloaie, director executiv AJOFM Botoșani

 

Nu au fost înregistrate contestații din partea celorlalte firme astfel încât, constructorul își poate organiza șantierul iar clădirea ar urma să fie reabilitată anul acesta.