Încă un post de şef la o instituţie pregătit pentru "mezat"

 

Postul de inspector şef al Inspecţiei Sanitare de Stat (ISS) din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) va fi în curând scos la concurs. ISS a fost coordonat până în luna iunie de medicul infecţionist Stela Creţu, fost director adjunct al DSP, care însă s-a pensionat.

De atunci DSP îşi desfăşoară activitatea şi fără director adjunct şi fără şef la ISS. Şefa instituţiei dă însă asigurări că această situaţie nu se va mai prelungi prea mult timp. „Deocamdată s-a luat sistematic. Ne trebuie un medic la Inspecţie, deci asta este prioritatea noastră. Am făcut demersuri către Ministerul Sănătăţii, d-lor au fost de acord şi acum urmează să se scoată la concurs postul de inspector şef, de medic care va coordona activitatea pe această zonă a inspecţiei, care este foarte importantă. Se va ocupa, dar pas cu pas”, a afirmat Silvana Tudorache, director executiv DSP. ISS are prevăzute în organigramă zece posturi, din care patru sunt ocupate de medici rezidenţi, iar celelalte de asistenţi medicali. Cu excepţia a doi dintre aceşti, toţi ceilalţi au studii superioare diverse, de la biologie şi chimie, la psihologie şi administraţie publică. „Toţi sunt oameni cu pregătire şi să ştiţi că funcţionăm foarte bine”, a dat asigurări Silvana Tudorache. În prezent ISS este condus ca interimar de biologul Anca Câmpeanu. 
CITEŞTE ŞI:
 FAZA ZILEI : Doi directori PDL au şters-o de la Tex când au dat de PSD-işti